Biblioteca Britanică îi plasează pe George Orwell, Lord Byron şi alţii pe o listă a ruşinii

Proteste majore în SUA, 30 mai 2020
Proteste majore în SUA, 30 mai 2020 (AFP / Getty Images)

Biblioteca Britanică i-a adăugat pe George Orwell, Lord Byron, Ted Hughes şi alţii pe o listă a ruşinii, alături de personalităţi culturale care ar avea presupuse legături cu sclavia.

George Orwell, pe numele său adevărat Eric Arthur Blair, este faimos pentru cărţile sale Ferma Animalelor şi 1984. Orwell era de fapt antiimperialist şi chiar socialist, opera sa descriind în bună parte utopii care aveau mai mult de a face cu regimurile comuniste instaurate după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, Biblioteca Britanică a considerat oportun să-l adauge pe lista ruşinii pentru că avea un străbunic care deţinea sclavi în Caraibe.

Averea sa dispăruse demult când Orwell, fiul unui agent al comerţului cu opiu din India britanică, a venit pe lume, potrivit Telegraph, citând Societatea Orwell.

Biblioteca naţională, finanţată din fonduri publice, cea mai mare din lume, a explicat alcătuirea listei spunând că „unele materiale aflate la Biblioteca Britanică, deţinute anterior de anumite personalităţi citate în aceste pagini, sunt asociate cu bogăţia obţinută de pe urma sclavilor sau cu ajutorul violenţei coloniale".

Biblioteca Britanică a început proiectul după ce a definit obiectivul de a deveni o „organizaţie activ anti-rasistă” în urma violenţelor generate în SUA de mişcarea Black Lives Matter şi alte organizaţii afiliate.

Unele dintre personajele de pe numita listă a ruşinii aveau legături cu sclavia şi imperialismul chiar mai îndepărtate decât Orwell, de exemplu poetul Ted Hughes, născut în 1930, care a fost adăugat deoarece strămoşul său Nicholas Ferrar, născut în 1592, fusese implicat în fondarea primelor colonii britanice din America de Nord cu sute de ani înainte de naşterea poetului.

„Este ridicol să-l târâm pe Hughes într-o poveste cu sclavi. Apoi nu este un mod util de a examina scriitorii”, a comentat Sir Jonathan Bate, biograful lui Hughes. „De ce naiba aţi judeca calitatea operei unui artist pe baza strămoşilor îndepărtaţi?”, a întrebat el.

Lord Byron, ca şi Orwell, a fost adăugat pe listă din cauza unui străbunic care deţinea sclavi, precum şi a unui unchi care deţinea sclavi prin căsătorie.

Oscar Wilde a fost adăugat din cauza legăturilor unchiului său cu sclavia, deşi Biblioteca Britanică a recunoscut că nu există vreo dovadă că Wilde ar fi obţinut vreun beneficiu de pe urma acestui lucru.

Conducerea bibliotecii este profund implicată în multe aspecte ale ideologiei „woke” - radical-"progresiste", solicitând anterior personalului să sprijine mişcarea Black Lives Matter şi pe controversatul politician laburist Diane Abbott.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură