Benga, avertisment pentru Iohannis: Riscaţi să pierdeţi hăţurile. PSD e perfect capabil de o mişcare surpriză

Preşedintele Klaus Iohannis a greşit atunci când a decis să împingă PNL-ul înapoi în braţele PSD-ului şi a aruncat vina dispreţuitor către USR pentru o criză care vine exclusiv din sânul liberalilor, a transmis, într-un mesaj pe pagina sa de socializare, deputatul USR Tudor Benga.

"Greşiţi când aruncaţi vina dispreţuitor către USRPLUS pentru o criză care vine exclusiv din sânul PNL-ului. Greşiţi că vă abandonaţi rolul de arbitru şi intraţi în teren rupând picioare stânga dreapta. Greşiţi încercând să protejaţi un eşafodaj de putere anacronic pe care românii nu îl mai doresc şi care va fi sistematic şubrezit la fiecare nou scrutin", i-a mai reproşat Tudor Benga şefului statului.

Soluţia corectă este, în viziunea liderului USR, refacerea coaliţiei PNL - USR - UDMR, dar fără premierul Cîţu.

"Mă uit la modul în care PSD-ul pare să fi devenit azi iarăşi kingmaker şi mă îngrozesc. Am spus de asemenea că dacă o a doua nominalizare cade la vot (iar eu sincer văd PSD-ul perfect capabil să facă o surpriză indiferent ce înţelegeri s-ar face prin culise) preşedintele Iohannis riscă foarte serios să piardă hăţurile în favoarea CCR-ului, indiferent ce ar spune Constituţia. Şi nu uitaţi că anul viitor se fac noile nominalizări la CCR iar aceea devine cea mai importantă bătălie de putere din tot statul român după Preşedinţie, mai importantă poate şi decât parlamentarele", a avertizat Tudor Benga.

Redăm mai jos postarea lui Benga:

Acum aproape 6 ani de zile, pe 6 noiembrie 2015 mai exact, preşedintele Klaus Iohannis ne invita la Cotroceni pe vreo 20 de inşi. Erau zilele de imediat după Colectiv, zeci de mii de oameni protestau în stradă, Ponta era deja pe făraş, iar preşedintele dorea să se consulte şi cu societatea civilă şi protestatarii pentru următorii paşi. Cotroceniul lansase inclusiv un apel public pentru nominalizări, oamenii trimiseseră mii de mailuri cu propuneri, iar numele meu se întâmpla să apară în foarte multe dintre ele. Deşi nu aveam nici o afiliere oengistică propriu-zisa, luasem parte constant la proteste începând cu septembrie 2013, scriam frecvent despre includerea reformei electorale ca revendicare centrală a protestatarilor, şi în genul de nebunie pe care doar bulele de social media le pot produce m-am trezit invitat oficial la discuţiile de la Cotroceni.

În ziua cu pricina m-am alăturat la masa aceea lungă de la Cotroceni unor oameni absolut remarcabili şi cu mult bun simţ. Erau acolo printre alţii Elena Calistru de la Funky Citizens şi Sorin Ioniţă de la Expert Forum, Adi Despot de la Viţa de Vie şi Cristina Guseth de la Freedom House, Edmond Niculuşcă de la ARCEN şi Andrei Cornea de la GDS. Erau de asemenea Nicuşor Dan de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Cătălin Drulă de la Pro Infrastructura, Octavian Berceanu de la Uniţi Salvăm şi Claudia Postelnicescu de la Iniţiativa România. Nu îi înşir pe toţi, nici nu mai ţin minte întreaga listă exactă. Ce e cert însă e că era o colecţie impresionantă de reprezentanţi ai unor ONG-uri care îşi câştigaseră în mare parte deja respectul publicului pentru luptele civice de vreun fel sau altul pe care le duseseră.

Discuţia cu preşedintele Iohannis a ajuns relativ repede şi la reforma electorală şi imperativul eliminării barierelor de intrare în politică. Iar preşedintele ne-a spus atunci, şi îmi aduc foarte bine aminte, că s-au coborât serios barierele de intrare, că acum se poate face un partid de către doar trei oameni şi, atenţie, că e nevoie de oameni noi dacă vrem o clasă politică nouă. Câteva săptămâni mai târziu Klaus Iohannis avea să îl numească pe Dacian Cioloş premier iar Parlamentul vota pentru prima dată după mulţi ani un guvern tehnocrat, iar povestea politică o ştiţi în mare parte mai departe.

Vă aduc aminte acum despre acel moment fiindcă eu unul încă mă chinui să găsesc o explicaţie coerentă şi completă pentru haosul în care a plonjat ţara asta în ultimele două luni. Şi poate că explicaţia e acolo şi vizibilă cu ochiul liber, însă eu încă vreau să sper că nu trăim doar o imensă şaradă de ani de zile. Încă vreau să sper că ruptura dintre clasa politică şi societate nu e totală, că am ajuns totuşi la punctul în care înţelegem că nu o mai putem întoarce ca la Ploieşti la nesfârşit. Şi că există consecinţe dramatice pe termen scurt, mediu şi lung pentru duplicitarismul aparent infinit de care poate fi capabilă clasa politică românească.

Vă amintesc de momentul ăla fiindcă mulţi dintre oengistii prezenţi în ziua aceea în încăpere au făcut mai apoi pasul către politică, urmând măcar parţial ceea ce păruse a fi un îndemn al preşedintelui Iohannis pentru construcţia unei noi clase politice. Nicuşor Dan înfiinţase deja în toamna aceea USB, după ce efortul coaliţiei Fără Bariere în Politică reuşise să elimine pragul aberant al celor 25.000 de membri din 18 judeţe, iar în cursul anului 2016 Nicuşor şi USB/USR aveau să facă cea mai mare breşă din ultimii 20 de ani în sistemul politic post-decembrist. Mulţi dintre noi, cei prezenţi la Cotroceni în ziua aia aveam să ne alăturam lui Nicuşor în anii ce au urmat la fel ca şi mulţi dintre cei ce au intrat atunci în guvernul Cioloş. Drulă, Tavi Berceanu, Claudia Postelnicescu, Edmond Niculuşcă, subsemnatul, toţi aveam să facem câte un pas adiţional de implicare politică şi/sau administrativă în decursul următorului an.

Ce încerc de fapt să zic este că la finalul lui 2015 preşedintele Klaus Iohannis a fost factual vorbind absolut instrumental pentru naşterea unei noi clase politice. Nicuşor Dan şi câţiva oameni din jurul lui, precum şi câţiva alţii răzleţiţi prin ţară, precum Dan Masca la Tg Mureş şi Andrei Postolache la Iaşi, duceau deja lupta asta. Însă fără numirea guvernului Cioloş de către Klaus Iohannis şi fără îndemnul mai mult sau mai puţin explicit pe care el l-a transmis public atunci pentru o nouă clasă politică, e puţin probabil că lucrurile s-ar fi întâmplat cu viteza cu care s-au întâmplat totuşi. Şi oricum am da-o, scena politică de azi este totuşi semnificativ diferită de cea din 2015.

Aşa că mie mi-e foarte dificil să înţeleg deciziile preşedintelui Iohannis din ultimele săptămâni. De ce ai trage atât de brutal înapoi de volan către USL-ul îndelung detestat câtă vreme tu însuţi ai înfierat PSD-ul de atâtea ori? De ce ai alege să trimiţi la plimbare cu dispreţ un partid care reprezintă totuşi 15% din electorat şi care, cu toate bunele şi relele lui, a fost totuşi cea mai autentică forţă reformatoare a ţării ăsteia în ultimii 5 ani? De ce ai pune tu atât de brusc frână unui proces corect de înnoire din care ai fost chiar tu o parte absolut centrală?

Nu mă poate nimeni bănui c-aş fi vreun fundamentalist userist. Am refuzat tot timpul punctajele de partid şi dintre liderii userişti ai ultimilor 2-3 ani am fost probabil cel mai vocal critic al USRPLUS atunci când noi am făcut tâmpenii. Şi am făcut şi noi, slavă cerului, destule. Dar de data asta chiar nu suntem noi cei care am dat-o de gard. Dacă am fi fost noi de vină, credeţi-mă, eu aş fi fost primul care să o zică, aşa cum am făcut-o de fiecare dată când interesul partidului sau al liderilor săi a fost pus înaintea interesului public. Însă de data chiar nu e cazul. De data asta, de două luni încoace ţara asta este aruncată în haos, şi nu din cauza USRPLUS ci din cauza unei bătălii demente de putere din PNL.

Iar eu unul nu pot accepta să dăm acum senin ceasul 6-7 ani înapoi pentu toată ţara doar fiindcă n-au ieşit socotelile cum era planul într-o trozneală internă de partid, indiferent care ar fi acela. Probabilitatea e că n-aş fi intrat în politică dacă n-aş fi aterizat complet inopinat la întâlnirea aceea de la Cotroceni de acum 6 ani. Probabilitatea e că dacă preşedintele Iohannis nu ne-ar fi zis atunci cu subiect şi predicat că e nevoie de oameni noi dacă vrem o clasă politică nouă nu aş fi făcut pasul.

Şi aşa cum am făcut şi în ziua aia tot posibilul să reprezint ethosul Pieţei, aşa cum şi de-a lungul ultimilor 5 ani am spus tot timpul ceea ce-am gândit, aşa cum le-am spus şi lui Nicuşor Dan, şi lui Dan Barna şi lui Dacian Cioloş că greşesc atunci când am considerat că greşeau, la fel e cazul să îi spun azi şi preşedintelui Klaus Iohannis. Greşiţi, domnule preşedinte, când împingeţi PNL-ul înapoi în braţele PSD-ului. Greşiţi când aruncaţi vina dispreţuitor către USRPLUS pentru o criză care vine exclusiv din sânul PNL-ului. Greşiţi că vă abandonaţi rolul de arbitru şi intraţi în teren rupând picioare stânga dreapta. Greşiţi încercând să protejaţi un eşafodaj de putere anacronic pe care românii nu îl mai doresc şi care va fi sistematic şubrezit la fiecare nou scrutin.

Am încercat tot timpul să nu trag concluzii înainte să se consume toate faptele. Şi prefer să nu o fac nici acum. Am spus tot timpul că soluţia corectă e refacerea coaliţiei PNL- USRPLUS- UDMR, dar fără premierul Cîţu. Am votat de două ori Klaus Iohannis la preşedinţie şi încă trag nădejde să nu mă fi înşelat. Mă uit la modul în care PSD-ul pare să fi devenit azi iarăşi kingmaker şi mă îngrozesc. Am spus de asemenea că dacă o a doua nominalizare cade la vot (iar eu sincer văd PSD-ul perfect capabil să facă o surpriză indiferent ce înţelegeri s-ar face prin culise) preşedintele Iohannis riscă foarte serios să piardă hăţurile în favoarea CCR-ului, indiferent ce ar spune Constituţia. Şi nu uitaţi ca anul viitor se fac noile nominalizări la CCR iar aceea devine cea mai importantă bătălie de putere din tot statul român după Preşedinţie, mai importantă poate şi decât parlamentarele.

Aşa că închei aici cu speranţa că totuşi n-o să aruncăm chiar tot pe geam de nervi. Mie unul, niciodată în ultimii 5 ani, nu mi-a fost mai ruşine să mă numesc politician român decât mi-a fost în ultima lună. Şi asta cu toate că am conştiinţa perfect împăcată vis a vis de ce a depins de mine, fiindcă am zis tot timpul ceea ce am crezut că e de zis şi am făcut tot ceea ce ţinea de mine ca lucrurile să rămână pe făgaş. Însă ultimele două luni de zile sunt o ruşine teribilă pentru ţara asta şi sper ca măcar să reuşim să închidem capitolul ăsta absolut nefericit cât de cât civilizat. Fiindcă cel mai de preţ bun în ţara asta e speranţa iar după zece doişpe ani în care ea ne-a fost mai mult decât orice altceva combustibil ar fi cu totul criminal să o aruncăm pe fereastră taman acum.