Băsescu participă la Consiliul European de la Bruxelles. Declaraţii la Aeroport
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European, de la Bruxelles, pe agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern din UE aflându-se şi semnarea Acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia.
La plecarea spre Bruxelles, Traian Băsescu a dat o declaraţie de presă pe Aeroportul Henri Coandă, abordând unele teme de interes major atât de politici generale, cât şi legate de politica externă a UE, care vor fi dezbătute în cadrul reuniunilor.
Una din temele cu impact direct pentru România este spaţiul de securitate, libertate şi justiţie. Traian Băsescu a arătat că se va face o analiză asupra gestionării Spaţiului Schengen, ce vizează şi capacitatea UE de a face faţă presiunii la frontiere, legată de imigraţie, politicile privind azilul, cooperarea poliţienească şi judiciară.
Şeful statului a declarat că va ridica din nou problema accesului României la spaţiul Schengen, precizând că argumentele României derivă exact din raportul MCV, care arată buna funcţionare a justiţiei, prin modul cum au fost apreciate activităţile DNA, ANI, a Înaltei Curţi.
Preşedintele a afirmat că pocesul trebuie să înceapă chiar dacă în raportul MCV sunt şi suficiente elemente critice, în mod deosebit la adresa Parlamentului. "Ultima lege, care scoate în afara controlului ANI conflictul de interese la nivelula dministraţiilor locale nu ne ajută, dar eu am obligaţia să ridic această problemă şi să susţin necesitatea începerii procesului", a susţinut Băsescu.
Preşedintele României s-a referit şi la problema şomajului, afirmând că în România, ca şi în toate statele UE, cei mai afectaţi de şomaj sunt tinerii. "Vom discuta şi despre sărăcie şi excluziunea socială. Un alt subiect este încheierea semestrului european, care vizează recomandările de ţară. Avem o mare problemă în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor din exerciţiului bugetar 2014- 2020, utilizarea fondurilor de coeziune nu e posibilă pentru că masterplanul pentru transporturi nu a fost adoptat de Comisia Europeană. Sperăm că schimbările de la Transporturi vor eficientiza acest proces", a spus şeful statului.
O problemă care este la ordinea zilei şi va fi discutată la Bruxelles este situaţia din Ucraina, precizând că va fi o primă discuţie despre agenda strategică a UE, pentru care este pregătit un document.
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat că va fi discutat cadrul 2020 - 2030 privind energia şi schimbările climatice: strategia europeană pentru securitate energetică şi politicile de luptă împotriva schimbărilor climatice, declarând că probabil va fi adoptată o soluţie în consiliul din luna octombrie, dar discuţiile prefigurează mandatul UE din cadrul conferinţei ONU de la Paris din 2015.
O altă acţiune importantă de pe agenda de la Bruxelles este semnarea acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia. Preşedintele a subliniat că semnarea de către Republica Moldova a acordurilor cu UE este pentru România un element de politică externă foarte important, întrucât România a fost, în ultimii 10 ani, unul dintre susţinătorii consecvenţi ai aderării Moldovei la UE.
Programul preşedintelui Traian Băsescu joi şi vineri
La Kortrijk, în Regatul Belgiei, Traian Băsescu va participa la Summitul Partidului Popular European.
În ziua de joi, preşedintele va lua parte la Ceremonia de comemorare a declanşării Primului Război Mondial. La Ypres şeful statului va vizita Muzeul "In Flanders Fields", iar la Porte de Menin va participa la Ceremonia "Omagiu celor morţi", iar la ora 19.00 va participa la inaugurarea monumentului "Banca Păcii".
Totodată, la sediul Primăriei din Ypres, preşedintele va participa la dineul de lucru al şefilor de stat şi de guvern.
Vineri, Traian Băsescu va participa la Reuniunea Consiliului European, la semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Titlurile III, IV,V, VI şi VII, precum şi Anexele I-XLIV şi Protocoalele I-III, a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte.
Vineri, la ora 14,10 (ora României), preşedintele va participa la Dejunul şefilor de stat şi de guvern, iar la ora 18.00 va avea loc închiderea Sesiunii de lucru a Reuniunii Consiliului European. Ulterior, în jurul orei 18.10 (ora României), Băsescu va susţine o declaraţie de presă.