Barack Obama, obligat să 'pivoteze' din nou spre Europa

Preşedintele american Barack Obama visa la Asia, însă a ajuns să se confrunte cu cea mai crucială provocare strategică a preşedinţiei sale pe continentul european.
Preşedintele american Barack Obama. (JEWEL SAMAD / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.03.2014

Preşedintele american Barack Obama visa la Asia, însă a ajuns să se confrunte cu cea mai crucială provocare strategică a preşedinţiei sale pe continentul european. Turneul de şase zile pe care Obama îl desfăşoară săptămâna aceasta în Europa - cu o escală în Arabia Saudită la sfârşitul săptămânii - va fi dominat de schimbarea majoră de geopolitică impusă de Rusia lui Vladimir Putin în Ucraina, notează, luni, cotidianul francez Le Figaro.

Atunci când a ajuns la putere, tânărul preşedinte american se gândea să întoarcă SUA spre zona Pacificului, regiune în care pieţele promiţătoare garantau o relansare a Americii. Obama a neglijat Europa, percepută ca o regiune în declin, unde nimic important nu se mai poate petrece, în pofida războiului din 2008 dintre Rusia şi Georgia şi profundei crize identitare şi economice pe care o traversează acest continent. Preşedintele american vedea în Moscova o putere puţin cam marginală, pe care el ar putea să o ţină în frâu fără să se amestece prea mult în treburile vecinilor acesteia şi cooperând cu ea pe marginea unor dosare precum cel iranian. Barack Obama se înşela, subliniază cotidianul francez.

Iată-l acum obligat la un neaşteptat tete-a-tete cu Moscova, într-un climat de nou război rece, care-l constrânge să-şi reafirme rolul de garant al securităţii în Europa.

În Crimeea, anexată de Rusia în numele 'reparaţiilor' pentru 'injustiţiile' pe care le-a cauzat destrămarea Uniunii Sovietice, retragerea militarilor ucraineni, care-şi părăsesc bazele sub ameninţarea tunurilor ruseşti, ar putea derapa în orice clipă. Washingtonul şi-a exprimat vineri, prin vocea consilierei sale pentru securitate naţională, Susan Rice, profunda îngrijorare în legătură cu mişcările trupelor ruseşti, comasate la frontiera de est a Ucrainei, chiar dacă ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, vorbeşte despre 'exerciţii'.

'Opinia noastră este că ei (ruşii) îşi menţin toate opţiunile, inclusiv cea privind invadarea' teritoriului ucrainean, explică Pentagonul. Un scenariu catastrofal ar fi acela în care ruşii ar încerca să-şi consolideze poziţiile în afara Crimeii, pentru a stabili un coridor la Marea Neagră, via Nikolaevsk şi Odesa până în Republica Moldova, unde Transnistria separatistă rusofonă reclamă la rândul său alipirea la Moscova, după modelul Crimeii. Kievul a avertizat că orice tentativă de acest tip ar însemna război.

Barack Obama, care participă luni la Summitul Securităţii Nucleare de la Haga, intenţiona să tragă învăţăminte din progresele privind securizarea materialelor nucleare, una prioritară. Însă apelurile la dezarmarea nucleară ar părea, în contextul actual, foarte naive.

De asemenea, liderul american va susţine consultări pe toate planurile pe marginea problemei ruse. Putin nu va fi prezent, însă ministrul său de externe, Serghei Lavrov, urmează să-l întâlnească pe omologul său american John Kerry.

Obama se va deplasa apoi la Bruxelles, pentru un summit UE-SUA şi o escală, miercuri, la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), pentru a pleca apoi la Roma şi la o audienţă la Papa Francisc, pe care îl admiră, precizează cotidianul francez Le Figaro.

Prioritatea liderului american este de a-şi asigura aliaţii. 'Dacă există o temă comună a actualului turneu, atunci aceasta este importanţa fundamentală a aliaţilor noştri', a afirmat, vineri, Susan Rice. Americanii sunt preocupaţi să nu pară slabi, în condiţiile în care ei au devenit garanţi, alături de britanici, ai integrităţii teritoriale a Ucrainei, în 1994, atunci când aceasta a renunţat la armele sale nucleare.

'Ce vor reţine aliaţii noştri, precum sunt Japonia şi Coreea, din soliditatea angajamentului nostru', în condiţiile în care Rusia a călcat în picioare acest acord, se întreabă expertul Andrew Kuchins, explicând că Vladimir Putin încearcă să 'slăbească poziţiile pe plan internaţional ale SUA'. Casa Albă subliniază că 'bateria de sancţiuni' din ultimele zile 'va amplifica izolarea Rusiei'.

Ca un gest simbolic, o reuniune a G7, care s-ar putea solda cu excluderea Rusiei din G8, va avea loc luni seara. Americanii au, de asemenea, programată o reuniune tripartită cu preşedintele sud-coreean şi cu premierul nipon. Apoi, Obama va avea o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping.

Marea problemă pentru un preşedinte american luat din scurt şi forţat să reacţioneze de urgenţă va fi de a convinge Europa să-şi înăsprească replica dacă ruşii vor avansa. Washingtonul pledează pentru sancţiuni împotriva 'sectoarelor-cheie' ale economiei ruse. 'Sancţiunile economice cer sacrificii, însă istoria ne-a arătat că preţul lipsei de acţiune poate fi mult mai mare', pledează senatorul american Robert Menendez.

Însă europenii, mari clienţi de gaz rusesc, ezită. Cu toate acestea, ţările europene cele mai dependente - Polonia şi republicile baltice - sunt şi cele mai hotărâte. Este adevărat că tot ele au cel mai mult de pierdut şi nu au uitat că, în lipsă de fermitate, istoria poate evolua tragic, conchide Le Figaro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor