Baconschi consideră că este nevoie de progres în relaţia cu Rusia, pentru discuţii privind Tezaurul
Bucureştiul încearcă în contactele cu partea rusă să deblocheze activitatea comisiei ştiinţifice care cercetează problema Tezaurului, a declarat luni ministrul Teodor Baconschi, care a apreciat că pentru reluarea lucrărilor acestei comisii este nevoie de progres în relaţia bilaterală.
"Nu am uitat de aceste probleme. Dar strategia veche de a flutura în public asemenea dosare n-a dat rezultate", a afirmat ministrul Teodor Baconschi într-o discuţie la Hotnews.ro
El a adăugat că în toate contactele cu partea rusă, Bucureştiul încearcă să deblocheze activitatea comisiei ştiinţifice care cercetează problema Tezaurului şi care nu s-a mai reunit din 2006. "Pentru reluarea lucrărilor acestei comisii, este nevoie de un progres în relaţia bilaterală", a apreciat ministrul de externe.
Tezaurul românesc a fost trimis de România în Rusia Ţaristă în 1917 şi nu a mai fost recuperat niciodată. Hotărârea de a trimite Tezaurul României în Rusia a fost luată de Guvernul României la finele anului 1916, când exista temerea că germanii, austriecii sau turcii vor ocupa Moldova, singura provincie româneasca rămasă neocupată. Tezaurul includea tezaurul Băncii Naţionale a României, valori aparţinând unor diverse bănci româneşti, colecţii de artă, bijuterii şi arhive. Doar cele 93,36 tone aur din primul transport de tezaur (1,2 miliarde dolari la preţul aurului din 1990) reprezintă aproximativ o treime din rezerva actuală de aur a Rusiei.
La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei Tezaurului prin tratat; în schimb s-a agreat constituirea unei comisii de istorici români şi ruşi care să studieze chestiunea. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în 19-21 octombrie 2004, la Bucureşti, copreşedinţii acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu şi academicianul Aleksandr Oganivici Ciubarian. Cu toate acestea, lucrările comisiei nu au avansat foarte mult.
Tot mai multe semnale în ultimul timp, inclusiv declaraţii ale ministrului român de externe, indică o disponibilitate de a ameliora relaţia bilaterală cu Rusia, după scandalul de spionaj de anul trecut, care s-a soldat cu expulzarea reciprocă a câte unui diplomat.
Ministrul Teodor Baconschi spunea la începutul lunii februarie că are "un mandat şi idei" în vederea normalizării relaţiei cu Rusia şi lucrează la gesturi simbolice de sporire a încrederii, însă, chiar dacă nu a putut da detalii, spera că anul acesta se va înregistra o revenire la un ton normal.
La începutul acestei luni, prim-adjunctul ministrului rus de externe, Andrei Denisov, a participat la Bucureşti la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). Denisov a fost cel de-al doilea oficial rus care a venit la Bucureşti după ce, la 7 aprilie, un alt adjunct al ministrului rus de externe, Vladimir Titov, a participat la o rundă de consultări cu secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE român, Bogdan Aurescu.
La finalul discuţiilor, delegaţii din România şi Rusia au decis să dea un nou impuls cooperării economice şi au căzut de acord să organizeze în perioada următoare contacte pe linia ministerelor de resort care să faciliteze reluarea lucrărilor Comisiei economice mixte, informa un comunicat al MAE.