ANAF a luat în colimator un român care nu poate justifica 4 milioane de euro. Politicienii, lăsaţi în pace

Lucian Ovidiu Heius
Lucian Ovidiu Heius (Epoch Times România)

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că cea mai mare sumă investigată la o persoană fizică dintre cele care vor fi controlate de la 1 iulie este de 4 milioane de euro.

Heiuş - care anterior spunea că inspectorii ANAF vor sta inclusiv cu ochii pe Facebook pentru a vedea cine ce concedii face în străinătate - a precizat că nici n-a fost nevoie de cine ştie ce anchete complexe, pentru că evaziunea a putut fi descoperită prin simple verificări încrucişate, relatează Realitatea.

Heiuş a mai susţinut că procedurile de control ale ANAF nu sunt complicate, iar inspectorii merg mult pe principiul avuţiei la vedere, pe care cei care au dobândit-o nu sunt atât de precauţi sau pricepuţi încât să o ascundă în locuri mult mai greu de investigat, cum ar fi paradisurile fiscale.

„Când vom face cercetări mai amănunţit, e posibil să ajungem chiar mai departe. Nu vă spuneam că avem posibilitatea să verificăm chiar conturi din alte state. Nu am ajuns acolo, pentru că sunt, din păcate, foarte mulţi la care identificăm doar prin aceste mecanisme simple, clare şi care sunt la dispoziţia noastră foarte facil. Da, este o diferenţă de 4 milioane de euro, procedura de control nu este foarte complicată”, a declarat Heiuş, citat de News.ro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie