Alberto Fernandez - Trei zile de doliu naţional în Argentina decretate de şeful statului

'Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa ', a scris Alberto Fernandez - preşedintele în exerciţiu al Argentinei.
Trei zile de doliu naţional în Argentina decretate de şeful statului Alberto Fernandez după moartea fostei vedete a fotbalului Diego Armando Maradona.
Trei zile de doliu naţional în Argentina decretate de şeful statului Alberto Fernandez după moartea fostei vedete a fotbalului Diego Armando Maradona. (Getty Images)

Sicriul cu trupul neînsufleţit al celui considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, care a împărţit cu Pelé - o altă mare legendă vie a fotbalului mondial, titlul de Jucătorul Secolului decernat de FIFA, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires, unde va avea loc priveghiul, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune TyC şi ESPN.

Un comunicat al Preşedinţiei Argentinei a anunţat că Alberto Fernandez va decreta trei zile de doliu naţional în amintirea fostei stea a fotbalului Diego Armando Maradona.

Totodată, şeful statului sud-american şi-a exprimat regretul pe contul său de Twitter.

''Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa ', a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist. ''Am simţit că suntem cei mai puternici din lume împreună cu Diego. Este o pierdere teribilă'', a scris Alberto Fernandez.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, după ce acesta a suferit un stop cardiac la domiciliul său din capitala Argentinei, Buenos Aires, în jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT), anunţul decesului său fiind făcut puţin mai târziu de canalul de televiziune argentinian Todo Noticias.