"Alături de oamenii din prima linie" - Apel către români pentru un gest de mulţumire colectivă

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)

Pe Facebook a fost lansată o iniţiativă prin care cetăţenii sunt îndemnaţi să-şi arate aprecierea faţă de cei aflaţi în prima linie a bătăliei cu coronavirusul. Practic, românii sunt îndemnaţi să iasă în fiecare duminică, începând de astăzi, de la ora 21.00, la ferestre, să aprindă lumina telefonului mobil şi să-i aplaude pe "eroii de zi de zi care au grijă de noi în vreme de coronavirus."

"Duminică seară ieşim la ferestre cu bliţul telefonului aprins timp de 1 minut sau aplauze pentru a ne arăta aprecierea faţă de eroii de zi de zi care au grijă de noi în vreme de Coronavirus.

Este vorba de medici, farmacişti, asistenţi, infirmieri, pompierii SMURD, întreg personalul sistemului sanitar din România, forţele jandarmeriei, poliţiei şi armatei care muncesc zi de zi pentru noi. Dar şi de lucrătorii din magazine, supermarketuri, transport public, televiziune, administraţie publică, companiile de utilităţi, producţie alimentară, transport marfă.

1 minut la fereastră cu bliţul telefonului aprins şi mulţumiri pentru eroii noştri de zi cu zi. Haideţi să arătăm că se poate. Trebuie să fim solidari în astfel de momente şi recunoscători. Durează atât de puţin să facem un gest atât de mare de mulţumire", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne