Agenţii FBI încă mai caută laptopul lui Nancy Pelosi, sustras la Capitoliu în 6 ianuarie

Protestatari la mitingul din faţa clădirii Capitoliului din Washington, 6 ianuarie 2021
Protestatari la mitingul din faţa clădirii Capitoliului din Washington, 6 ianuarie 2021 (Tasos Katopodis/Getty Images)

Un mandat de percheziţie desigilat dezvăluie faptul că FBI a percheziţionat locuinţa unui cuplu din Alaska, deoarece agenţii credeau că unul dintre ei fusese implicat în furtul laptop-ului preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi (D-California) pe 6 ianuarie, în timpul incidentelor de la Capitoliu.

Cuplul spune însă că FBI a confundat persoanele şi că Biroul şi alte agenţii sunt folosite în persecuţii politice.

Citiți și Purtătorul de cuvânt al lui Nancy Pelosi confirmă că acesteia i-a fost furat laptopul în timpul tulburărilor de la Capitoliu

Mandatul, datat 22 aprilie şi recent făcut public, detaliază modul în care Paul şi Marilyn Hueper au ajuns pe radarul FBI. Ambii au fost semnalaţi după ce au refuzat să respecte reglementările privind portul măştii în timpul unui zbor al companiei Alaska Airlines în februarie şi li s-a interzis, pe viitor, să mai zboare cu compania.

Aproximativ o săptămână mai târziu, FBI a fost contactat de o persoană al cărei nume a fost secretizat şi a fost descris ca Martorul 1.

Această persoană a oferit FBI-ului o fotografie pe Instagram postată de Paul Hueper şi a susţinut că într-o fotografie difuzată de FBI, ce înfăţişa o femeie în clădirea Capitoliului în timpul incidentelor de la începutul acestui an, ar fi fost Marilyn Hueper. Agenţii au analizat videoclipul filmat cu camerele de monitorizare şi au tras concluzia că Marilyn Hueper ar face parte dintr-un grup care a intrat în camerele de serviciu ale lui Pelosi şi a luat un laptop HP ProBook de pe un birou.

Apoi, agenţii FBI au solicitat - cu succes - un mandat de percheziţie pentru locuinţa familiei Hueper din Homer, Alaska, unde aceştia au un han şi un centru spa.

Mandatul autoriza FBI-ul să confişte laptopul lui Pelosi dacă ar fi fost găsit în incintă, împreună cu orice altă proprietate despre care se crede că a fost furată din Capitoliu.

Agenţii au efectuat percheziţia pe 28 aprilie.

Este cel puţin a doua persoană despre care agenţii FBI susţin că ar fi furat laptopul lui Pelosi.

Anterior, au citat un avertizor care susţinea că Riley June Williams, o femeie din Pennsylvania, l-ar fi luat, plănuind să îl vândă agenţilor ruşi din serviciile de informaţii. Dar prietenul lui Williams a declarat pentru Epoch Times că avertizorul era de fapt, un fost iubit gelos, din Rusia. Dosarele din instanţă arată că laptopul nu a fost găsit în posesia lui Williams.

Familia Hueper susţine că femeia observată pe filmările camerelor de monitorizare la Capitoliu este o persoană diferită. Ei spun că nu s-au apropiat sub 100 de metri de clădire pe 6 ianuarie.

„Este cu siguranţă un caz de identitate greşită. Aveau o jachetă foarte asemănătoare, dar cealaltă femeie avea acest pulover cu adevărat urât - Marilyn purta doar o cămaşă albă, cu roşu şi dungi albastre, în mare parte albă”, a declarat Paul Hueper pentru Epoch Times.

„Cu siguranţă FBI-ul ar putea vedea că, exceptând cazul în care anchetele lor sunt chiar jalnice, nu pot sesiza aceste lucruri mărunte”, a adăugat el.

FBI a refuzat să comenteze. Nu au fost depuse acuzaţii penale până în 7 mai împotriva celor doi soţi Hueper.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe