A-36: Bombardierul proiectat pentru a lovi Rusia cu o armă nucleară

Suedia luase în considerare construirea unui bombardier care ar fi putut livra o armă nucleară către vechea Uniune Sovietică. Cu toate acestea, Suedia a renunţat la acest proiect atunci când a renunţat la armele nucleare, a declarat jurnalistul militar american Peter Suciu, într-un articol publicat pe site-ul 19fortyfive.com.

Povestea bombardierului A-36

Din secolul al XII-lea, au existat unsprezece războaie între Rusia şi Suedia şi, deşi ultimul a avut loc la începutul secolului al XIX-lea, Stockholmul se temea în continuare de o invazie dinspre est în timpul Războiului Rece. În efortul său de a-şi menţine politica de neutralitate, Suedia a căutat să dezvolte un arsenal destul de bine dotat cu echipamente militare de producţie internă, precizează Suciu.

Din 1945 până în 1972, naţiunea scandinavă a derulat chiar şi un program clandestin de arme nucleare sub masca cercetării civile la Institutul suedez de Cercetare pentru Apărare Naţională (FOA). Problema era cum să se desfăşoare o astfel de armă în cazul în care ar fi fost nevoie, iar între anii 1952-57 armata suedeză a efectuat chiar un studiu de fezabilitate pentru a dezvolta un bombardier supersonic cu aripi delta care să aibă capacitatea de atac nuclear.

Astfel, susţine jurnalistul, s-a născut Projekt 1300, un bombardier capabil să transporte o armă nucleară cu o greutate de până la 800 kg şi care e lansată prin cădere liberă. Spre deosebire de bombardierele americane sau sovietice ale acelei perioade, care trebuiau să zboare pe distanţe extreme, suedezii au optat pentru un bombardier mai mic, care să poată fi pilotat de o singură persoană. Distanţa a fost considerată o problemă mai puţin importantă, deoarece, cel mai probabil, adversarul ar fi fost, bineînţeles, Uniunea Sovietică.

Cu o rază de acţiune propusă de aproximativ 410 km, bombardierul putea atinge ţinte din statele baltice, care se aflau sub controlul Uniunii Sovietice, şi chiar oraşul Leningrad (actualul Sankt Petersburg).

A-36 - Rapid şi robust

Conform jurnalistului, poate că avionul Saab A-36 era capabil să zboare pe distanţe mari, dar putea ajunge rapid la ţinte. De fapt, inginerii Saab au studiat numeroase configuraţii în timpul dezvoltării bombardierului. Printre acestea se numărau atât aripi în vânt, cât şi modele de aripi delta, iar în cele din urmă s-a stabilit că aripa delta ar fi cea mai potrivită, permiţând avionului să atingă viteze de aproximativ Mach 2.

Pentru a atinge astfel de viteze mari, au fost luate în considerare mai multe configuraţii diferite, inclusiv montarea de motoare pe aripi. Pe măsură ce proiectul a avansat, s-a decis să se utilizeze motorul britanic Bristol Olympus, care era acelaşi tip de motor utilizat la Avro Vulcan şi la modelul comercial Concorde SST.

De asemenea, bombardierul urma să fie dotat cu o postcombustie şi o priză de aer.

Cu toate acestea, viteza mare a Projekt 1300 a fost o problemă. Inginerii de la Saab şi-au exprimat îngrijorarea că fuselajul ar putea suferi o încălzire aerodinamică semnificativă iar căldura ridicată ar putea chiar să deterioreze armele nucleare, fiind posibilă chiar detonarea prematură a unei bombe, susţine jurnalistul.

Pentru a rezolva aceste probleme, inginerii au stabilit că sarcina utilă ar putea fi transportată într-un compartiment intern pentru arme. De asemenea, a fost abordată o altă problemă, şi anume rezistenţa la înaintare, care avea un impact asupra performanţelor aeronavei. Cu toate acestea, a existat un compromis. Transportarea armei în interior însemna că sarcina utilă ar fi fost limitată şi, în plus, spaţiul intern pentru combustibil, sistemele de avionică şi alte sisteme ar fi fost afectate.

O altă trăsătură notabilă a proiectului suedez a fost aceea că bombardierul ar fi putut să opereze de pe aerodromuri dispersate, ceea ce reprezenta o componentă cheie a doctrinei militare a naţiunii. Preocuparea era ca, în caz de război, aerodromurile şi bazele majore urmau să fie lovite din timp. Modul exact în care proiectanţii au intenţionat să abordeze aceste probleme nu este pe deplin clar, dar bombardierul trebuia să fie la fel de rezistent precum poporul suedez.

A-36 nu a zburat niciodată

Conform jurnalistului militar, Projekt 1300 a fost anulat brusc în 1957, înainte ca vreun prototip de avion să fie construit.

Au existat referiri online la Saab A36 “Vargen” (Wolf), dar nu este clar dacă aeronava propusă a primit vreodată o astfel de denumire.

Atunci când Suedia şi-a anulat şi programul de arme nucleare în anii 1960, orice nevoie pentru un astfel de bombardier a fost definitiv anulată.

În prezent editor senior pentru publicaţia 1945 (19fortyfive.com), Peter Suciu este un scriitor din Michigan care a contribuit la zeci de reviste, ziare şi site-uri web. Scrie în mod regulat despre echipamente militare şi este autorul mai multor cărţi despre articole militare de acoperit capul, inclusiv A Gallery of Military Headdress, care este disponibilă pe Amazon.com. Peter este, de asemenea, redactor colaborator pentru Forbes.