7 motive pentru care negocierile Occidentului cu Assad şi Putin vor îngheţa şi acest conflict

Assad cumpără petrol de la ISIL şi se prezintă ca principala contrapondere la gruparea teroristă. Rusia a anulat posibilitatea unei intervenţii occidentale în Siria prin desfăşurarea de capacităţi anti-acces şi-i bombardează pe rebeli. Assad şi-a încălcat toate angajamentele luate până acum şi este responsabil pentru zeci de mii de morţi. Sunt doar câteva motive pentru care negocierile cu Damascul şi cu Moscova nu sunt o soluţie.

Mai multe state europene printre care Germania şi Franţa au făcut recent apel la implicarea lui Bashar al Assad în negocieri pentru a găsi o soluţie politică la conflictul din Siria, intrând astfel în jocul Moscovei care face orice pentru a-l menţine la putere şi a-l face frecventabil pe dictator.

Epoch Times vă prezintă şapte motive pentru care Rusia şi Assad sunt parte a problemei şi nu a soluţiei în Siria şi pentru care Occidentul nu ar trebui să aibă încredere în ei:

1. Bashar al Assad este un dictator care are zeci de mii de morţi pe conştiinţă. Războiul din Siria a făcut în patru ani peste 240.000 de morţi, dintre care 12.000 de copii, conform unui nou bilanţ al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Peste 11 milioane de sirieni au fost forţaţi să-şi părăsească casele, dintre care patru milioane au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara.

Conflictul sirian a fost declanşat în martie 2011 de reprimarea sângeroasă a unor manifestaţii antiguvernamentale paşnice de către regimul de la Damasc. De atunci armata lui Assad a bombardat şi distrus oraşe întregi şi a folosit bombe "butoi" şi chiar arme chimice împotriva propriului popor. Regimul său a recurs la execuţii în masă şi torturi.

La 6 martie 2015, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat interzicerea folosirii gazului sarin ca armă, după ce elicopterele armatei lui Assad au folosit această armă chimică împotriva rebelilor. Totuşi până în mai 2015 au fost documentate alte 35 de atacuri cu gaz sarin. Aceste încălcări din partea regimului de la Damasc au rămas nesancţionate de comunitatea internaţională, dar ele arată că Assad nu este un partener de încredere, ci unul care nu-şi respectă angajamentele.

2. Criza refugiaţilor este provocată în primul rând de teroarea lui Assad, nu exclusiv de Statul Islamic, aşa cum afirmă Moscova. Opozanţii regimului Assad au fost măcelăriţi fără milă, iar pentru a-şi păstra puterea preşedintele sirian a bombardat şi asediat oraşe întregi, ucigând foarte mulţi civili.

Majoritatea sirienilor care iau drumul Europei nu vin din regiunile controlate de Statul Islamic, ci fug din teritoriile în care operează armata lui Assad. Potrivit Spiegel, doar anul acesta trupele lui Assad au ucis de şapte ori mai mulţi oameni şi de 20 de ori mai mulţi civili decât ISIL, mai ales prin atacuri aeriene.

Şi organizaţia Human Rights Watch scria recent că ”dacă vreţi să opriţi fluxul de refugiaţi sirieni, trebuie să opriţi bombele-butoi ale regimului de la Damasc”.

3. Susţinerea dictatorilor de tip Assad de către SUA şi Europa a dus la exodul de refugiaţi.

În loc să se preocupe de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din ţările respective sau măcar să împiedice înrăutăţirea acestora, Occidentul care se laudă cu valorile sale de democraţie şi drepturile omului a susţinut dictatori şi lideri autocraţi în Orientul Mijlociu şi a făcut afaceri bănoase cu aceştia. Dictatorii utili au fost preferaţi pentru stabilitate şi venituri din comerţ cu arme, petrol şi altele. Rezultatul a fost însă sărăcirea şi reprimarea populaţiilor din aceste ţări, ceea ce a dus la Primăvara Arabă, noi conflicte şi în final la un exod în masă.

Ilustrative pentru această politică externă greşită a Occidentului sunt vânzările germane de Panzere şi alte arme către Arabia Saudită, care-şi decapitează disidenţii, sau îmbrăţişarea preşedintelui egiptean Fattah al Sisi şi a armatei, chiar dacă aceştia l-au îndepărtat pe preşedintele ales printr-un puci şi continua să încalce libertatea presei şi să reprime demonstraţiile. Această politică business as usual, de pactizare cu regimurile autocrate, s-a întors ca un bumerang împotriva Europei care acum este zguduită de fluxul uriaş de oameni care caută să scape de iadul de acasă şi condiţii mai bune de viaţă.

4. Discuţiile cu Assad nu au dus la o soluţie politică, ci au continuat măcelul. Cei care afirmă precum ministrul francez de Externe Laurent Fabius sau ministrul german de Externe Frank Walter Steinmeier că fără Assad nu este posibilă o soluţie diplomatică şi o tranziţie în Siria, uită că preşedintele sirian a mai făcut promisiuni în acest sens pe care nu le-a onorat, şi deci nu se poate pune bază nici acum pe cooperarea sa. El a acceptat declarativ în martie 2012 planul în şase puncte al primului emisar special al ONU, Kofi Annan, dar nu a implementat niciunul dintre puncte.

Assad cumpără petrol de la ISIL şi se prezintă ca principala contrapondere la gruparea teroristă. Rusia a anulat posibilitatea unei intervenţii occidentale în Siria prin desfăşurarea de capacităţi anti-acces şi-i bombardează pe rebeli. Assad şi-a încălcat toate angajamentele luate până acum şi este responsabil pentru zeci de mii de morţi. Sunt doar câteva motive pentru care negocierile cu Damascul şi cu Moscova nu sunt o soluţie.

A urmat emisarul Lakhdar Brahimi care între 2012 şi 2014 a vorbit cu părţile conflictului sirian fără succes, încercând să găsească o soluţie politică. Assad n-a vrut să renunţe la putere şi n-a oprit bombardamentele împotriva civililor.

Nici rezoluţia 2139 din februarie 2014 a Consiliului de Securitate al ONU care interzicea folosirea bombelor-butoi, dispozitive improvizate constând în butoaie umplute cu explozibil şi şrapnel, care au fost lansate din elicoptere de armata siriană peste oraşe şi sate, ucigând mii de civili în Siria, nu a fost respectată de Bashar al Assad. Potrivit revistei germane Spiegel, de atunci peste 2.000 de astfel de bombe au fost lansate deasupra unor oraşe precum Alep, făcând mii de victime. Mai grav, este că pentru aceste crime nu au existat sancţiuni internaţionale.

Date fiind aceste realităţi, nu este deloc de imaginat că Bashar al Assad va face concesii în privinţa unei conduceri de tranziţie şi că va organiza alegeri libere, renunţând la putere. Doar dacă acesta ar părăsi puterea s-ar putea ajunge la un compromis între opoziţia sunnită, islamişti, moderaţi şi alawiti. Cu sprijinul militar al Rusiei este însă şi mai puţin probabil să renunţe sau să accepte o formulă de tranziţie.

5. Rusia a anihilat orice posibilitate de intervenţie militară occidentală împotriva lui Assad prin întărirea prezenţei sale militare în Siria. Dincolo de blocarea tuturor rezoluţiilor ONU privind Siria şi de furnizarea de arme către regimul Assad, principalul său aliat din Orientul Mijlociu pe care încearcă să-l menţină la putere cu orice preţ, Moscova a reuşit să prevină intervenţia americană împotriva regimului de la Damasc. În prezent prin folosirea de capacităţi anti-acces performante, precum baterii rachetă sol-aer şi rachete anti-nave, dislocate pentru a împiedica forţele inamice să pătrundă sau să traverseze o anumită zonă pe uscat, aerian sau maritim, Rusia a reuşit să împiedice o potenţială zonă de excludere aeriană (no fly zone) occidentală, adică ce a făcut coaliţia occidentală în Libia pentru a-i proteja pe rebeli şi a-l învinge pe Gaddafi.

Comandantul suprem al forţelor aliate ale NATO în Europa, Philip Breedlove a declarat pentru Washington Post că prezenţa militară rusească în Siria este menită să stânjenească operaţiunile SUA şi ale coaliţiei anti-ISIS în regiune. În concluzie, bateriile ruse anti-rachetă şi celelalte capacităţi desfăşurate de ruşi în Siria fac imposibilă orice zonă de excludere aeriană impusă de Occident pentru ca aceasta ar creşte riscul unei ciocniri între americani şi ruşi în spaţiul aerian, fapt pe care ambele părţi vor să-l evite.

Occidentul a eşuat în Siria pentru că n-a intervenit atunci când era posibil, iar acum observă cum Putin face ce vrea. Raidurile aeriene ruseşti din aceste zile din nordul provinciei Homs arată că Rusia luptă împotriva rebelilor anti-Assad, nu a ISIL deoarece aceste zone sunt controlate de mai multe grupări rebele, de la Armata Liberă Siriană (FSA), la Frontul Al-Nusra afiliat Al Qaeda şi gruparea islamistă radicală Ahrar al-Sham.

6. Assad este prezentat de Moscova ca principala forţă de combatere a teroriştilor ISIL, dar el colaborează cu teroriştii.

Potrivit unor dezvăluiri ale publicaţiei Business Insider, militanţii ISIL vând regimului Assad petrolul din câmpurile petrolifere capturate în estul Siriei în 2013. Mai mult, regimul ar opera unele instalaţii de petrol şi gaz împreună cu mişcarea teroristă. Personalul este în continuare plătit de Damasc, iar furnizările de gaz şi petrol către zonele controlate de Assad continuă. Ulterior preşedintele sirian distribuie petrolul la preţuri mici pentru a-şi cumpăra loialitatea localnicilor.

7. Menţinerea lui Assad la putere contravine obiectivului de a scăpa de ISIL. Vladimir Putin insistă pe ideea că Assad este singurul care poate garanta unitatea Siriei şi principala forţă care combate Statul Islamic. Am explicat aici ce joc face preşedintele rus pentru a păcăli Occidentul că liderul sirian este soluţia şi nu problema. Intrând în jocul ruşilor prin reevaluarea lui Assad, liderii occidentali fac un joc riscant pentru că nu vor scăpa nici de ISIL şi nici de Bashar, iar conflictul se va prelungi deoarece regimul de la Damasc este rădăcina acestuia. Generalul american Petraeus arăta foarte bine că „Bashar Al-Assad nu poate să fie parte din soluţia pe termen lung în Siria deoarece este magnetul care îi atrage pe jihadişti în Siria să lupte“.

În concluzie, Assad nu poate să fie parte a unei soluţii politice după atrocităţile comise împotriva propriului popor. În plus, el nu mai controlează decât un sfert din ţară şi nu va putea recupera controlul asupra Siriei nici cu susţinerea militară rusă. Rebelii se apropie deja de fieful său Latakia, iar Moscova poate cel mult să-l ajute să păstreze teritoriul pe care-l deţine în prezent.

Citiţi şi: De ce intervine Putin militar în Siria