Ziua 167. Protest la PSD: "Nu vreau penali la guvernare! Cine are dosar să plătească!"

Se încarcă player-ul...

În jur de 250 de persoane au protestat duminică în faţa Guvernului, de unde au pornit în marş spre sediul PSD, pentru a cere din nou ca ţara să nu mai fie condusă de politicieni corupţi.

"Nici măcar nu vrem lucruri extraordinare, vrem lucruri decente. Să avem infrastructură, care nu este deloc pe ordinea de zi a Guvernului, vrem să nu murim în spitale, vrem să avem un sistem educaţional, hai nu ca în Suedia sau Norvegia dar măcar mai încolo, mai spre Germania, mai aproape de noi, măcar ca în Ungaria că şi ei o duc foarte bine, să fie lucruri normale, nici măcar nu vrem să curgă lapte şi miere, cum ne-au promis!", a declarat un protestatar.

"Deci nu vreau penali la guvernare! Cine are dosar să plătească ca orice om normal care a greşit. Şi cum a spus Dragnea că atât i-a rămas, Parlamentul şi partidul, mi se pare deja prea mult. Stat poliţienesc, ca să vedeţi câţi jandarmi sunt, în comparaţie cu câţi protestatari suntem", a adăugat o protestatară.