Transformarea Dâmboviţei într-o coloană vertebrală verde a Bucureştiului, o idee de succes

Transformarea Dâmboviţei într-o coloană vertebrală verde a Bucureştiului, o idee de succes

Se încarcă player-ul...

Premierul Dacian Cioloş şi-a manifestat aprecierea faţă de proiectul transformării Dâmboviţei într-o coloană vertebrală verde a Bucureştiului, cu doi plămâni la cele două capete, unul dintre aceste capete fiind Lacul Văcăreşti.

"Stiu că acest proiect se coace de ceva vreme, acum un an discutăm de acest proiect prin care inclusiv economia României poate să fie relansată pornind de la o valorificare inteligentă a resurselor naturale pe care le are, o valorificare nu atât prin exploatare, cât printr-o mai bună punere în valoare, o valoarea adăugată faţă de ceea ce oferă natura, şi o modalitate de punere în valoare a acestor resurse într-un mod regenerator.", a declarat vineri Dacian Cioloş, prezent la vernisajul expoziţiei "România — Powered by Nature/RO inspirată de natură", o iniţiativă a Asociaţiei Ivan Patzaichin — Mila 23, care şi-a propus găsirea unor soluţii pentru promovarea capitalului natural al României.

"Cred că partea inteligentă a ceea ce puteţi face este de a aduce acest tip de abordare ecologic sau durabil în mediul urban, în oraşe, folosind într-un mod inteligent resursele naturale pe care le avem în multe din oraşele României şi aici ideea aceasta de a face din Dâmboviţa o coloană vertebrală verde a Bucureştilor mi se pare o idee inteligentă, cu doi plămâni la cele două capete, la intrare şi la ieşire din Bucureşti. La unul din aceste capete v-am dat şi noi o mână de ajutor cu recunoaşterea Lacului Văcăreşti ca şi parc natural, se poate face ceva similar sau adaptat şi la capătul celălalt şi de-a lungul Dâmboviţei. Ştiu că sunt multe proiecte care pot lega între ele aceste idei. Cred că este una din platformele pe care s-ar putea construi în Bucureşti, sigur, să vedem ce se întâmplă după alegerile locale şi care vor fi ideile noilor aleşi, însă Guvernul s-a angajat să sprijine financiar proiecte în toate cele 12 oraşe care au candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii", a adăugat premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale