Torţionarii comunişti, sub umbrela legii penale. Ralu Preda le cere parlamentarilor să ia atitudine

Torţionarii comunişti, sub umbrela legii penale. Ralu Preda le cere parlamentarilor să ia atitudine

Se încarcă player-ul...

La 26 de ani de la căderea comunismului, doar 2 torţionari au fost condamanţi. De ce doar doi? Potrivit lui Radu Preda, directorul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, legislaţia penală trebuie schimbată dacă ne dorim cu adevărat să avem mai multe dosare pe rol în cazul crimelor săvârşite de călăii fostului regim comunist.

"Atrag atenţia asupra unui fapt care este frustrant din perspectiva muncii pe care noi o depunem, dar şi din perspectiva unei minime dreptăţi istorice şi sociale în România de astăzi. Gândiţi-vă că criteriul fundamental de la care noi plecăm când facem sesizările penale este existenţa victimelor, adică a morţilor, a decedaţilor. Numai că avem o categorie foarte largă de cazuri – primim memorii, primim sesizări în mod curent, primim multe poveşti de viaţă în care de pildă foşti deţinuţi politici îşi cunosc foarte bine anchetatorii şi torţionarii cu care s-au confruntat în tinereţea lor, dar pentru faptul că trăiesc, noi nu putem ca instituţie publică să declanşăm niciun fel de sesizare penală. Adică dacă nu există mortul, degeaba vine un deţinut politic în viaţă, pentru că intervine termenul de prescripţie.

Din acest punct de vedere dacă clasa politcă îşi pune în mod serios problema să condamne comunismul, asta se va putea face doar în clipa în care se va schimba şi baza legală pentru că avem, repet, cazuri concrete de foşti deţinuţi politici care îşi cunsoc cu nume şi prenume şi adresă anchetatorii şi torţionari, dar în cazul lor nu putem întăprinde nimic. Din acest punct de vedere o schimbare a prevederilor Codului Penal ar fi întradevăr echivalentă cu o condamnare pe bune a comunismului, iar nu un simplu exerciţiu de retorică de la tribuna Parlametului sau de la oricare altă tribună", a declarat Radu Preda.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale