"Lucrurile se schimbă în societate, poate câteodată suntem prea dezamăgiţi ca să vedem cât, sau ni se pare că se schimbă prea încet, dar amploarea protestelor şi faptul că apar tot mai des confruntări, în marea majoritate a timpului, de idei între lucruri pe care le fac autorităţile şi lucruri pe care cetăţenii se aşteptă să le vadă de la autorităţi, ăsta e un semn că lucrurile se schimbă şi se schimbă în bine şi că relaţia stat-cetăţean va fi una mai bună", a opinat joi Raluca Paraschiv, membră a grupului Rezistenţa, la finele unui dialog al reprezentanţilor grupului cu sociologul Barbu Mateescu.
"E vorba de o confruntare între două lumi. Barbu Mateescu o numea lumea post-industrială, putem să îi spunem oricum, este lumea cea deschisă, lumea în care trăim chiar şi când, câteodată, ne facem că nu vedem, sau că ne e greu sau că graniţele sunt deschise, că tehnologia este alta, că oamenii muncesc altfel, că oamenii comunică altfel, e o lume în care tot Barbu Mateescu spunea că se întâmplă ceva ce comunismul a distrus în România: încrederea între oameni bazată pe respectul presupus al unor principii de bază şi al unor valori de bază. Şi atunci, inevitabil, din confruntarea aceasta noi vom câştiga, pentru că noi reprezentăm prezentul şi viitorul", a adăugat Raluca Paraschiv.