"Ne-aţi diluat sănătatea!" - Protest în Piaţa Universităţii

"Ne-aţi diluat sănătatea!" - Protest în Piaţa Universităţii

Se încarcă player-ul...

Revoltaţi că Sistemul s-a controlat singur în scandalul dezinfectanţilor diluaţi vânduţi spitalelor de Hexi Pharma şi a ieşit bine la control, circa 1000 de cetăţeni au ieşit în Piaţa Universităţii.

"Credem că sistemul de sănătate nu poate fi curăţat atâta vreme cât nu scoatem mizeria la lumină, cât nu recunoaştem care sunt problemele şi cât nu încercăm să le curăţăm. Noi credem că Guvernul Cioloş chiar ar putea să facă ceva pentru sistemul de sănătate!", a declarat Oana Gheorghiu, de la Asociaţia Dăruieşte Viaţă, organizator al evenimentului de la Universitate.

Venit la evenimentul din Piaţa Universităţii, Eugen Iancu, tată al unui băiat care a ieşit pe picioarele lui din Colectiv în noaptea dramei pentru a muri apoi în spital, a deplâns faptul că la câteva luni de la tragedie autorităţile nu fac nimic.

"Eu sunt beneficiarul sistemului sanitar din România.... Copilul meu a plecat pe picioare (din Colectiv n.r.), vorbea, era conştient, avea arsuri doar pe 25% din corp, cu toate astea, după 3 săptămâni a murit. Pe data de 2 avea prima confirmare a primei bacterii, pe 4 cea de a doua... au trecut 6 luni de la Colectiv, 5 luni de la moartea copilului meu şi nu se întâmplă nimic...", a declarat Eugen Iancu.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale