Moise Guran: "Nimeni n-a reacţionat! Ce s-a întâmplat cu acest popor?"

Se încarcă player-ul...

"Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I", cartea lansată în acest weekend la Bookfest oferă foarte multe perspective asupra unei perioade de cotitură în istoria recentă a acestui popor. Şi unul dintre cele mai interesante aspecte abordate de carte ţine de reacţia acestui popor la abdicarea regelui, a subliniat jurnalistul Moise Guran, luând cuvântul la lansare.

"Pe mine, de exemplu, cel mai mult din perioada aceea mă obsedează reacţia populaţiei României! Există un scurt capitol în această carte referitor la popularitatea regelui şi la faptul că ţara nu a reacţionat de fapt", a declarat Guran, declarându-se uimit cum de la 30 decembrie când a fost făcut anunţul abdicării lui Mihai, populaţia, poporul, unul profund monarhist, nu a reacţionat deşi după 23 august regele era atât de popular.

"Nimeni n-a reacţionat! Cum a fost posibil aşa ceva? Cum a putut fi schimbată cu 180 de grade percepţia unui popor profund monarhist? Ce s-a întâmplat cu acest popor?", a ridicat Guran întrebarea.