Ministru german: Stilul meu personal de viaţă, european, este sursa urii lui Putin

Se încarcă player-ul...

"Este datoria noastră să stabilim relaţii bune şi de înceredere cu SUA şi Rusia. Suntem obligaţi să facem acest lucru. Dar, sub nicio formă nu sunt de acord cu interpretarea domnului Putin referitoare la valorile europene. Stilul meu personal de viaţă, european, este sursa urii domnului Putin. Aste e problema pe care o am cu domnul Putin şi cu regimul său.

Dar, pe de altă parte trebuie să facem tot ce putem ca să păstrăm deschise canalele de comunicare. Este o diferenţă între relaţiile noastre cu SUA şi cele cu Rusia", a declarat  Michael Roth, ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerul german de Externe, la dezbaterea "România şi Germania în 2016 - soluţii comune la noi provocări europene".

Este datoria noastră să stabilim relaţii bune şi de înceredere cu SUA ca ultima superputere şi Rusia. Suntem obligaţi să facem acest lucru. Dar, in mot total nu sunt de acord cu interpretarea domnului Putin referitoare la valorile europene. Stilul meu personal de viaţă, european, este sursa urii domnului Putin şi pentru mulţi alţi politicieni din Europa. Aste e problema pe care o am cu domnul Putin şi cu regimul său. Dar, pe de altă parte trebuie să facem tot ce putem ca să păstrăm deschise canalele de comunicare.

Este o diferenţă între relaţiile noastre cu SUA şi cele cu Rusia

Eu când am ajuns la minister am cerut statisticile pentru că am vrut să văd întâi despre ce vorbim şi am fost foarte surprinsă să văd numărul de lucrări care evident că a explodat în 2014 şi 2015. Din 2013-2014 asistăm la o intensificare a acţiunii penale împotriva marii criminalităţi, corupţia mai precis, şi atunci este inevitabilă legîtura aceasta. Eu am făcut=-o.

Deşi a cerut aborgarea acelei prevederi leguislatgive,

Locul cercetării nu este în penitenciar. Eu mi-am epuizat argumentele.

Eu ca ministru al Justiţiei nu am reuşit, din păcate, să conving că locul cercetării ştiinţifice nu este în penitenciar.

Sub mandatul meu am să mă opun ca lucrarea ştiinţifică să fie definită în legea de executarea a pedepselor, cred că este absolut ridicol. Asta ne-ar face unici pe glob.

Eu cred că există o rezonabilitate în faptul că nu poţi face minuni în trei luni. Asta e foarte clar. E bine dacă lucrurile stau aşa şi cred că şi universităţile ar trebui să folosească evaluatori externi fără niciun fel de realţie cu persoana al cărui doctorat este acuzată de plagiat, pentru că nu pot aceeaşi oameni să verifice în niciun caz.

La fel şi CNADCU cred că trebuie să fie o instanţă de apel, in

La ora acutuală, din câte ştiu, există nilte inamici substanţiali ai normalizării vieţii academice în România şi în sensul onsestităţii intelectuale şi în sensul calităpţii educaţiei superiopar şi cercetării. Statistic vorbind, cei mai mulţi dintre membri Consililuui Naţional al Rectorilor sunt aceşti inamici. Primul lucru pe care îl fac în mod fundamneta, este faptul că secretizează starea fiecăruia dointre profesori din universităţii, rezultatele generale ale cercetării, fac troto posibil să amâne o evaluare calitativă de substanţă, au votat în acest consiliul să nu se aplice prevederile pentru

După părerea mea, cancerul fundamental al universiotăţilor româneşti, statsitic vorbind sunt conducerile acestora.

Povestea plagiatelor şi provestea cu lucrările ştiinţifice din închisori

Suntem sepriaţi. Viaţa intelectuală a României cunoaşte o degradare fără precedent, alarmantă. Sigură că da, putem să facem divagaţii culturale să facem mici  excursuri în istoria plagiatului. Nimic nu seamănă cu ceea ce se întâmplă în clipa de faţă în România, indiferent cu câte procente cresc plagiatele pe glob pentru că gradul de neruşinare pe care l-a atins treaba asta la noi şi senzaţia de batjocorire a intelectualilor care şi-au pus creierul la bătaie ani şi ani de zile ca să câştige excelenţa academică sunt într-un pericol enorm toate lucrurile astea. Deci noi nu avem cum să nu discutăm lucrul ăsta dramatizând pentru că e dreamatic în sine.

Ambele ne dau senzaţia, bănuiesc unei bune părţi a universitarilor din România, că puterea, cei care pot să gestioneze legi şi moduri de guvernare ale educaţiei şi culturii şi aşa mai departe, nu fac lucruri care sunt incompatiilie cu ceea ce se poate aştepta de la o viaţă socială cu o alură cât de cât normală în natura noastră căzută cum e.

Aş pune accentul pe excepţionalul negativ, pe negativitatea excepţionalului în care avem o dar să o practicăm pe lumea asta. Cred că suntem într-adevăr o ţară unică.

Dna ministru, iată ce întrebare vreau să vă pun: Există undeva pe lume o lege de acest tip, respectiv cea care permite ca în numele unor lucrări ştiinţifice făcute în închisoare . Mai există undeva pe glob?

La radio Erevan poate să apară întrebarea asta: E adevărat că dacă scriu o lucrare ştiinţifică în închisoare îţi scade din pedeapsă? E adevărat dar nu se poate.

Pe mine m-a marcat o vorbă a lui Pascal  care spune că, din când în când, oamenii îşi pierd simţul rezonabilului. Vreau să ştiu, în lumea dvs, a magistraţilor, a leguitorilor,

Pentru Dumnezeu, dar îşi pune cineva pe lume problema că într-o închisoare se poate face lucrări ştiinţifice?! Păi sunt trei condiţii ca să faci o lucrare ştiinţifică – să ai un cercetător ştiinţific competent, doi, sa ai un institut de cercetare, de prestigiu, trei să ai logistica cercetării, bibliotce, laboratoare. Păi atunci pentru Dumnezeu senzaţia este că cineva, a zis că suntem toţi tâmpiţi. Pare un banc prost să spui că faci lucrări ştiinţifice cu Becali şi Copos în închisori. Nu, nu se poate. Nici cu Einstein nu poţi. Einstein dacă îl pui la închisoare, într-o celulă, nu poate scoate teoria relativităţii că nu are logistica şi mediul. Asa sună a bătatie de joc, a comedie absrudă. Nu se poate face lucrare ştiinţifică în închisori.