Liviu Avram: Ne îndreptăm către un stat captiv!

Se încarcă player-ul...

Ce fel de ţară ne pregăteşte Liviu Dragnea? Una în care Parlamentul dă legi pentru dezincriminarea infracţiunilor de serviciu, în care CCR judecă şi ea în favoarea corupţilor şi în care cetăţanului să îi rămână doar dreptul de a merge o dată la patru ani la vot şi să voteze ceea ce îi propun partidele actuale, a explicat jurnalistul Liviu Avram.

"Ne îndreptăm către un stat captiv, ceea ce eu cred că este un plan pe termen lung al actualei puteri care va fi pus în aplicare. Tendinţa aceasta o simt, pentru că deciziile care se iau în Parlament spre asta se îndreaptă, asta e direcţia. Elita politică şi birocratică administrativă a ţării să se rupă de cetăţean, cetăţeanului să îi rămână doar dreptul de a merge o dată la patru ani la vot şi să voteze ceea ce îi propun partidele actuale şi să nu mai aibă între alegeri alte pârghii de a schimba ceva atunci când simte că ceva trebuie schimbat. Şi o face prin instrumentele legii, adică legile sunt de aşa natură configurate încât să nu poţi face mare lucru", a declarat miercuri Liviu Avram, ulterior dialogului cu Rezistenţa.