Liiceanu: "Nu poţi să le ceri infractorilor să facă legi care să îi scoată din joc tot pe ei!"

Se încarcă player-ul...

"În România avem legi care împiedică un infractor, un condamnat, să ocupe o funcţie în guvern, să fie ministru sau prim-ministru (...) în schimb nu există nicio lege care să-i împiedice pe infractori să fie parlamentari sau primari sau preşedintele ţării." a explicat marţi filozoful Gabriel Liiceanu, în cadrul lansării volumului „Legea pe-nţelesul tinerilor. Manual practic de educaţie juridică şi civică”, scris de judecătorul Cristi Danileţ.

"Şi atunci, ce e de făcut? (...) Să ai legi care să-i împiedice. Dar ca să ai aceste legi înseamnă ca parlamentarii - cei care fac legile - să propună o lege care să-i împiedice să-şi pună infractori pe liste. Şi intrăm într-un cerc vicios. Nu poţi să le ceri infractorilor din Parlament să facă legi care să îi scoată din joc.

(...) Atunci nu e de făcut nimic decât să facem educaţie juridică şi civică!", a subliniat Liiceanu.