"Cum se produce trecerea de la cineva care ucide dar are conştiinţa potenţialei sale vinovăţii, la cineva care ucide şi, din actul asasinatului, capătă o plăcere suplimentară, un fel de adrenalină a violenţei, care alimentează permanent aceste acţiuni?", ridică întrebarea Ioan Stanomir într-un dialog cu Gabriel Liiceanu, dialog inspirat de volumul „Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea „Şoah-ului”, de Alain Besançon.
Gabriel Liiceanu continuă: "În cazul nazismului, ideologia nu poate atrage pe nimeni. Scopul este pus pe tavă de la început: Vrem să exterminăm tot ce este întrupare a răului pe această lume, şi anume întruparea răului este evreul, pe care-l vom găsi oriunde va exista şi-l vom ucide. Dincoace, lucrurile erau exact pe dos. Vrem să aducem raiul pe pământ, să facem ca toată lumea să fie egală, vom ajunge la o omenire în care normalitatea mentală începe de la nivelul geniilor din Renaştere în sus, va fi paradisul. Dar ca să ajungem la acest bine suprem, va trebui să ucidem. Mult! Milioane şi milioane de oameni! [...] Nu ştim când ne vom opri."