Elenina Nicuţ: Era clar că acest Cernobîl legislativ - OUG 13 - trebuia îngropat cât mai repede

Se încarcă player-ul...

Era clar că acest Cernobîl legislativ - ordonanţa de urgenţă nr. 13 care mutila Codurile penale - trebuia îngropat cât mai repede, a opinat avocata Elenina Nicuţ, la o dezbaterea organizată de Frontline Club pe tema OUG 13 şi OUG 14.

"Eu sunt de un principiu – calea simplă şi directă este cea mai sigură. Deci pentru mine, din start, soluţia abrogării a fost cea mai sigură. Am preferat, chiar dacă am forţat un pic nota, dubla soluţie, betonarea situaţiei prin cele două operaţiuni – adoptare OUG 14 de abrogare şi, în plus, respingerea OUG 13. Deci cumva la mormântul cu deşeuri radioactive s-a mai pus o cazma de ciment că nu strică niciodată", a explicat Elenina Nicuţ.

În viziunea avocatei, legea penală este ca un călător în timp.

"O intervenţie pe legea penală este ireversibilă. Legea penală o am acum şi poate să lovească şi în spate şi în faţă, repet, este un călător în timp. Ei, în mometul în care vin în acest domeniu şi lovesc cu OUG, practic, nu prea poţi să faci nimic. (...) Să fim serioşi, dacă nu ar fi fost acel termen de 10 zile, în acest moment discutam aşa, ca la şcoală, ce ruşine s-a întâmplat în istoria dreptului românesc, în istoria dreptului penal. Distracţia nu s-a încheiat, dar publicarea în Monitorul Oficial al celor două legi să zicem că da, m-ar mulţumi într-o oarecare măsură", a mai precizat Nicuţ.