Alex Costache: Niciodată nu se va stârpi corupţia atâta vreme cât ea va rămâne o afacere rentabilă

Se încarcă player-ul...

Singura victorie de necontestat a 12 ani de anticorupţie o reprezintă faptul că s-au schimbat mentalităţile, drept dovadă faptul că în februarie 600.000 de oameni au ieşit în stradă, nu pentru pâine sau salarii ci pentru idei, pentru Justiţie, dreptate, adevăr, a explicat joi jurnalistul Alex Costache, la finele unui dialog cu membrii grupului Rezistenţa de pe Facebook.

"În rest, (lupta anticorupţie) a fost un eşec pentru că statul român, în toţi aceşti 12 ani a investit foarte mult, a făcut eforturi mari, costuri foarte mari să trimită la închisoare nişte hoţi, nişte mari corupţi, însă aceştia au făcut puţină puşcărie şi aceea pe care au făcut-o nu a fost ceva atât de groznic pe cât o prezintă ei şi, cel mai important, au rămas cu banii. Ori, niciodată nu se va stârpi corupţia din ţara asta atâta vreme cât ea va rămâne o afacere rentabilă.

După cum vedem, e în continuare rentabilă, dacă ieri a fost eliberat din penitenciare Gheorghe Ştefan... a fost dovedit de Justiţie că a luat şpagă peste 4 milioane de euro, a stat 11 luni în penitenciar şi nu a achitat nimic din prejudiciu, a făcut o afacere foarte bună Pinalti. Şi atâta vreme cât oamenii vor vedea că această corupţie rămâne o afacere rentabilă, nu se vor schimba lucrurile", a opinat Costache.