Ziua 88. "Ăştia intră cu tăvălugul peste tot ce s-a realizat în România, parcă sunt tancurile sovietice, distrug totul!"

Pentru a 88-a seară consecutiv de la mutilarea, "noaptea, ca hoţii", a Codurilor Penale în favoarea corupţilor, protestatarii #rezist au revenit lângă Guvern, cerând demisia celor vinovaţi de adoptarea OUG 13.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protestatarii #rezist au revenit în Piaţa Victoriei, pentru a ţine aprinsă flacăra rezistenţei într-o Românie în care, spun ei, Puterea pare a lucra pentru infractori iar instituţiile statului sunt aservite politicului.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protest
Protest

Rămaşi o mână de oameni după ce au fost 300.000 în punctul culminant al protestelor stârnite de adoptarea OUG 13, oamenii se declară incapabili să stea liniştiţi acasă atâta vreme cât ţara este condusă de oameni care au probleme cu legea şi care scot, pe bandă rulantă, proiecte pentru infractori, fie ei infractori în libertate sau deja după gratii.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

"În fiecare zi apar noi şi noi motive care mă obligă să protestez. Incredibil, dar pare că suntem o ţară de infractori, de luni de zile, conducerea nou aleasă, reprezentată de coaliţia PSD ALDE, este preocupată doar de problemele acestora. Nici nu-i de mirare din moment ce şefii partidelor care formează coaliţia de guvernare sunt preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, deşi amândoi au probleme cu legea. Şi nu sunt singurii, mulţi dintre membrii partidelor pe care le conduc, au la rândul lor probleme cu legea. Unul dintre ei visează să fie premier, nu contează că are o condamnare penală care îi interzice, conform legii, să ocupe această funcţie.

Asta vrea şi dorinţa lui este lege pentru toţi. Curtea Constituţională a României a amânat, a patra oară, să se pronunţe dacă un condamnat penal are dreptul să ocupe funcţia de premier al ţării. Ceea ce pentru orice persoană de bun-simţ este clar şi logic: un condamnat penal NU POATE ocupa funcţia de premier, nu este la fel de clar şi pentru membrii Curţii Constituţionale! Oamenii aceştia sunt într-o mare dilemă, săracii, dacă vor spune DA, va ieşi iar lumea în stradă, dacă vor spune NU, îl vor supăra pe şeful celui mai mare partid politic din România.

Acum, ce să zic, eu îi înţeleg, numiţi politic fiind, trebuie să-i mulţumească pe cei care i-au trimis acolo, iar în acest caz chiar este foarte dificil. Aceste ezitări în a lua o hotărâre, care este clară ca lumina zilei pentru oricine, mă îngrijorează foarte tare şi mă face să consider că, de fapt, Curtea Constituţională nu este a României, ci este a PSD-ului! Dacă mă gândesc că şi Avocatul Poporului este, de fapt, avocatul PSD-ului, chiar existenţa statului de drept mi se pare în mare pericol. Aş vrea să transmit celor care se joacă cu soarta noastră şi a ţării, să se oprească, altfel ne vor obliga să ne întoarcem în stradă, nişte sute de mii şi odată ieşiţi nu vom mai pleca decât după ce-şi vor fi dat demisia!", declară o protestatară, în contextul în care ieri CCR a amânat din nou o decizie cu privire la sesizarea Avocatului Poporului vizând presupusa neconstituţionalitate a legii 90/2001, lege care interzice condamanţilor penal (inclusiv lui Dragnea) să facă parte din Guvern.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

O altă protestară reaminteşte că Puterea le dă zi de zi motive oamenilor să iasă în stradă. Astfel, chiar azi Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care şeful statului este exclus din procedura de numire a conducerii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), arbitrul telecom care gestionează o piaţă de aproape patru miliarde de euro.

"Sunt şi astăzi în stradă şi chiar nu mă îndoiam că voi avea cel puţin un nou motiv faţă de ieri. Cum este posibil ca Guvernul, de data asta nu noaptea ca hoţii ci ziua ca mafioţii, să dea o ordonanţă prin care Preşedintele Statului să nu mai poată face numiri în ceea ce priveşte conducerea ANCOM.

Păi uşor, uşor prin genul ăsta de manevre perfide, făcute pe la spate, vor lua toate prerogativele Preşedintelui. Nu este nici pe departe normal într-o ţara europeană. Am senzaţia că fiecare decizie luată este parcă special pentru a ne îndepărta mai mult de Europa. Cum să fim de acord cu aşa ceva?

Este incredibil, eu nu-mi revin, zilnic se ia câte o decizie şocantă. În ritm alert se PSD-izează totul. Fel de fel de pile de partid sunt puse în funcţii în companii importante, cum este şi cazul Tarom sau cum la Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti a fost numit un prieten de partid fără nicio competenţă în domeniu. Ăştia intră pur şi simplu cu tăvălugul peste tot ce s-a realizat în România, distrug totul. Parcă sunt tancurile sovietice, distrug totul în cale cu o nepăsare fără limite. Oare aş putea sta în casă? Nu, nu pot!

Suntem sideraţi, disperaţi de tot ce fac aceşti indivizi. Nu trebuie să uite totuşi că suntem cu ochii pe ei şi îi vedem. Acum suntem în Piaţă o mână de oameni, recunosc, dar simt că lumea care nu mai este prezentă în Piaţă de ceva vreme începe să îşi revină şi cred că în cel mai scurt timp ni se va alătura şi aici şi în celelalte oraşe mari. Ce să spun, îi aşteptăm să cântăm împreună "Deşteaptă-te, Române!", şi nu numai să cântăm, de data asta să o şi facem, să ne deşteptăm o dată pentru totdeauna", spune protestatara.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne