Ziua 342. "Dau vina pe tot felul de entităţi din afara planului concret, oculta, statul paralel. Li se va înfunda"

Protestatarii #rezist au revenit în Piaţa Victoriei, pentru a 342-a seară consecutiv, arătându-se determinaţi să iasă în continuare în stradă până când vor avea certitudinea că ţara se îndreaptă în direcţia potrivită.
Protest
Protest (Epoch Times)

Românii trebuie să iasă masiv în stradă pentru că forţa civică poate schimba în mod decisiv direcţia în care este târâtă în acest moment ţara de coaliţia de guvernare PSD-ALDE, au transmis duminică "rezistenţii" din Piaţa Victoriei, care protestează din nou în faţa Guvernului.

"Astăzi este a 342-a zi de protest şi pot spune că sunt scârbită de ceea ce se întâmplă în viaţa politică a ţării noastre. Mai exact protestez pentru a împiedica legiferarea hoţiei, minciunii şi trădării naţionale. Sunt nemulţumită de guvernanţii netrebnici şi insensibili la starea de sănătate a naţiei române, care se fac vinovaţi de deteriorarea învăţământului şi demolarea economiei. Nu vrea să accept şi nu pot să suport în fruntea ţării incompatibili şi penali, puşi pe căpătuială, dornici să acapareze întreaga putere şi să-şi salveze pielea prin albirea dosarelor modificând codul penal. Aceşti infractori nu reprezintă priorităţile României! Alarmant de îngrijorător este faptul că au acaparat aproape în totalitate structurile statului numind în funcţii importante persoane aservite lor sau care simpatizează cu PSD (presă, CNA, Avocatul Poporului, CCR, CSM, Parlament etc).

Apoi, prin toate mijloacele cunoscute, au început manipularea masivă a românilor. Eu sper că atunci când vor fi atinşi la buzunare, românii vor conştientiza care este adevărata faţă a actualilor guvernanţi. Modificarea codului fiscal prin trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat generează haos şi debandadă, dar şi mai puţini bani pentru unii angajaţi. Alţii vor fi concediaţi pentru ca angajatorii să facă faţă efortului financiar. Dorinţa mea cea mai mare este că pe 20 ianuarie 2018, alături de grupul #REZIST, să iasă iasă în stradă toţi cetăţenii care simt şi gândesc româneşte. Deşteaptă-te, române! ...acum, ori niciodată! Cât de actual este Victor Hugo, care spunea: când dictatura este o realitate, revoluţia devine un drept", a declarat o protestatară.

Un alt protestatar a dat asigurări că "rezistenţii" din Piaţa Victoriei vor continua să iasă în stradă împotriva "acestor politicieni care au promis un program de guvernare şi după ce s-au văzut instalaţi în fotoliile puterii s-au ocupat de interesele apropiaţilor care au probleme cu legea".

"Pe măsură ce a trecut timpul, situaţia s-a înrăutăţit din ce în ce mai tare – promisiunile de guvernare au fost transformate în ţepe sau lovituri date celor care muncesc în sistemul economic privat, iar atacurile asupra justiţiei s-au înteţit de parcă nimic nu le este mai important decât protejarea intereselor celor cu fapte de corupţie. Iar când cineva din tabăra PSD-ALDE mai încearcă să şi răspundă ceva întrebărilor despre derapajele lor, ajungem să avem senzaţia că ne vorbeşte cineva dintr-o distopie ori din vreun roman de ficţiune scris prost - fie zic ceva neclar în limbaj de lemn, fie de vină sunt tot felul de entităţi din afara planului concret (de la interese oculte din afara ţării până la deja celebrul „stat paralel” pe care ei îl tot invocă în mod fatalist, însă împotriva căruia nimeni nu face nimic în mod real). Uneori mi se pare totuşi neverosimil că aceşti indivizi au reuşit să ajungă până unde au ajuns. Însă ştim, atât din realitatea curentă cât şi din istorie, că impostorii nu ajung foarte departe, la un moment dat li se înfundă şi nici nu sfârşesc bine. Vor trebui să răspundă şi ei pentru ceea ce fac", a afirmat manifestantul.

La rândul său, o protestatară şi-a exprimat dorinţa de a trăi într-o "ţară normală".

"Vreau să trăiesc normal, într-o ţară normală, în care nu trebuie să dau şpagă ca să-mi fie respectate drepturile, în care pasajul acela din Constituţie în care se prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii nu este doar o frază care sună frumos atunci când se votează. Legea trebuie să fie lege pentru toţi!", a precizat protestatară.

"Ieri, câteva sute de studenţi au manifestat în Piaţa Operei din Timişoara pentru apărarea independenţei Justiţiei. În Piaţa Victoriei din Bucureşti... când vin studenţii?", a întrebat o altă participantă la protest.