Ziua 308: "Se pune presiune pe Jandarmerie să ne ridice, ne aduce aminte de mesajul lui Iliescu din Iunie 1990"

Dacă vor o Justiţie independentă, românii trebuie să se mobilizeze, transmit protestatarii rezist, reveniţi în Piaţa Victoriei pentru a 308-a seară consecutiv.
Protest
Protest (Epoch Times)

Protestatarii au revenit, pentru a 308-a seară consecutiv în Piaţa Victoriei, lângă Guvern, pentru a le cere politicienilor de la Putere să renunţe la "demersurilor lor obsesive anti-Justiţie." Pe lângă modificările legilor Justiţiei aflate pe rolul Parlamentului majoritar PSD/ALDE, protestatarii se declară nemulţumiţi şi de Revoluţia Fiscală a Guvernului.

Indignaţi că de la venirea la putere şi până acum cei de la PSD şi ALDE s-au preocupat preponderent de soarta deţinuţilor şi de dezincriminări ale unor varii infracţiuni de corupţie, protestatarii sunt, în plus, revoltaţi şi de recenta tentativă a Gabrielei Firea de a le bloca accesul în Piaţa Victoriei prin organizarea unui târg de Crăciun, iar atunci când acest demers nu a reuşit, coaliţia a recurs, din nou, la manipulări şi dezinformare.

"Revenim aici în continuare, după un weekend încărcat de emoţii şi tensiuni. A fost un weekend în care politicieni (sau politruci, după caz) din PSD şi ALDE au demonstrat încă o dată ostilitate ideii de democraţie şi de administraţie publică civilizată sau europeană. Nu că nu ne-am fi aşteptat din partea lor, însă din nou am resimţit nevoia de a fi pe fază, cu ochii pe ei şi prezenţi în stradă. După impostură şi incompetenţă, zilele acestea s-au evidenţiat fapte şi voci împotriva celor care ne opunem şi ne exprimăm împotriva demersurilor lor obsesive anti-Justiţie, demonstrând destul de clar rea-voinţă şi machiavelism de-a dreptul.

Noi ştiam că sunt machiavelici şi că au rea-voinţă, însă parcă uneori încercau totuşi să nu o arate sau să o nege. Ce s-ar putea înţelege altceva? Fiindcă de Ziua Naţională s-au întrecut în declaraţii şi în urări „de bine şi de drag” TUTUROR românilor. Apoi, la nici măcar o zi după mesajele exprimate, o parte dintre români au fost făcuţi cu ou şi cu oţet fiindcă au vrut să îşi exprime în continuare mesajele. Desigur, mă refer mai ales la cele ce au urmat după încercarea primăriţei Firea de a închide accesul în Piaţa Victoriei şi la o serie de declaraţii, dezinformări şi manipulări care au urmat eşecului pe care l-au avut.

Discuţii despre apariţia a încă un târg de Crăciun fix în Piaţa Victoriei au mai fost şi înainte de acest weekend. Eu nu am auzit nicio voce care să explice cumva decent, sau măcar cu sens, raţionamentul amplasării acestuia fix în mijlocul unui nod de trafic precum Piaţa Victoriei. Putem să lăsăm deoparte deocamdată discuţia despre oportunitatea a încă un târg de Crăciun, căci şi pe această idee au fost controverse. Lăsam deoparte întrebarea „cine ar mai vrea încă unul?” şi revenim doar la „de ce tocmai în mijlocul unei mari intersecţii, în Piaţa Victoriei?” Orice fel de garduri ar fi ridicat şi oricâte treceri de pietoni temporare ar mai fi făcut, tot o mare bulibăşeală ar fi ieşit, una cu bătăi de cap atât pentru posibilii amatori de târg cât şi pentru cei din trafic.

Se puteau găsi atâtea locaţii alternative în Bucureşti, unde să fi fost mai simplu şi mai ok pentru toată lumea. Şi chiar mai ieftin, fiindcă probabil nu ar mai fi tocat la fel de mulţi bani pentru garduri şi alte materiale de protecţie. Am aflat că totuşi, lăsând deoparte gardurile, ARCUB ar fi avut de făcut „cumpărături” de peste 500 000 ron pentru acest nou târg. Vorba cuiva, putea să-l organizeze în Cişmigiu, chiar vizavi de birourile primăriei – nu ar mai fi stat deloc oamenii cu copiii printre maşinile din trafic ci într-un parc, iar madam Firea însăşi ar fi putut să-l audă pe Ducu Bertzi cântându-i colinde sub balcon, doar deschizând o fereastră. Însă de ce oare nu au ales o asemenea variantă ci s-au încăpăţânat să-l facă fix în mijlocul Pieţei Victoriei?! ...nu mai stiu exact cum era expresia aia cu ciupercă într-un picior.

Ceea ce a urmat ne indignează în continuare. Fiindcă, după ce oamenii au reacţionat şi până la urmă s-a luat decizia de a reloca târgul, în loc de a învăţa ceva din cele ce se întâmplaseră, am auzit nişte văicăreli şi declaraţiile incredibile despre anarhie şi acuzaţii de abuz etc. E de stat mintea-n loc. Dacă doamna primar general vrea Constituţia şi legile respectate, ar putea începe prin a privi mai întâi în ograda proprie din PMB, începând poate chiar cu parcela viceprimarului PSD A. Bădulescu, pe care l-a desemnat să gestioneze chestiunile legate de adunările publice.

Deşi Constituţia ne garantează dreptul la libera exprimare (art. 30) şi dreptul la întrunire paşnică (art. 39), notificărilor ajunse de la noi la viceprimarul PSD din PMB li s-a răspuns consecvent cu interdicţii abuzive de a ne exprima în Piaţa Victoriei. Şi după ameninţări cu plângeri penale şi altele, aseară auzeam cum tot ei ne ameninţă pe noi şi cu contra-manifestaţii organizate de PSD. Parcă îmi sună ca un scenariu prost care s-ar vrea inspirat din Orwell, deşi mă îndoiesc că citesc ei aşa ceva. Pe lângă impostură şi incompetenţă, cu aşa ceva insistă PSD şi ALDE să ne obişnuim: abuzuri prin (şi în) instituţiile publice de care se ocupă, ameninţări şi încercări de intimidare, plus manipulare la greu dacă apare şi mass-media prin apropiere. Vom insista şi noi să (le) rezistăm", declară protestatarul.

Un alt protestatar acuză şi el manipulare din partea PSD după ziua de sâmbătă, când televiziunile 'prietene' au vuit că un bătrân a fost agresat în Piaţa Victoriei. Înainte să fie lovit, bătrânul respectiv îi înjurase pe protestatari şi l-a pocnit pe unul dintre ei cu rucsacul, făcându-l pe acesta să riposteze. Nu în ultimul rând, cetăţeanul reaminteşte că Parlamentul îi dă înainte cu legile Justiţiei şi lansează un apel către români să se mobilizeze, dacă mai vor o Justiţie independentă.

"Le-a ieşit parţial infractorilor de la PSD planul cu Târgul de Crăciun în PV. Se fac atâtea valuri si se discută despre ‘’violenţele’’ de sâmbătă, dar o mai spun în numele meu şi în numele prietenilor care vin în Piaţă: nu tolerăm şi nu îmbrăţişăm VIOLENTA! Faptul că se pune presiune pe Jandarmerie să ne ridice şi să aplice măsurile 'represive', nu face altceva decât să ne aducă aminte de 'mesajul' lui Ion Iliescu din Iunie 1990.

Miercuri vom avea în plenul Camerei Deputaţilor legea 303 privind magistraţii, lege care nu trebuie să treacă dacă mai vrem o Justiţie independentă!", transmite protestatarul.

Astăzi, tot în Camera Deputaţilor s-a adoptat o modificare a Legii privind ANI, prin care vom avea o ‘’graţiere în masă’’ a hoţilor care au 'direcţionat banii publici' către familiile lor, angajând rude. Majoritatea sunt deja condamnaţi cu suspendare, dar dacă vrei să ai un mandat PSD/ALDE, trebuie să ai cel puţin calitatea de urmărit.

Trebuie să reacţionăm pentru respingerea Legilor Justiţiei şi pentru ''Ţopăiala Fiscală'', adaugă acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne