Ziua 294. "Ori murim căpuşaţi, ori ne scuturăm de paraziţi!"

Românii au în faţă o alegere simplă: să se lase jefuiţi în continuare de cei care vor distruge până la urmă această ţară sau să se scuture de corupţi, de infractori, schimbând destinul lor şi al ţării, transmit protestatarii.
Protest
Protest

Atacurile politicienilor corupţi asupra Justiţiei vor continua, atrag atenţia protestatarii reveniţi în Piaţa Victoriei pentru a 294-a seară consecutiv de la adoptarea OUG13, reamintindu-le concetăţenilor lor că este timpul să se trezească pentru a da un nou curs acestei ţări.

Căci cei aflaţi la putere au demonstrat clar că le pasă doar de propria înavuţire şi de dosarele de pe rol (sau cele care vor urma pe rol), nu de bunăstarea populaţiei pe care o căpuşează până la os. Este deci cazul ca oamenii să se mobilizeze, de dragul lor şi al acestei ţări.

"S-a vorbit destul de mult în ultimele zile despre statul paralel. În condiţiile în care unii sunt la butoane, conectaţi la banii publici şi au puterea decizională, e absurd să crezi aşa ceva. Dar un paralelism există în mod cert. E pe de-o parte statul lor, al celor ajunşi la putere, în care primează exclusiv valorile materiale, şi doar pentru ei, şi "statul" celor care îşi doresc justiţie independentă şi pentru care contează valorile morale, puse în slujba omului.

E vorba de fapt de două mentalităţi paralele. Pe de-o parte, gândirea de borfaş, pentru care statul e doar o vacă de muls şi care nu ezită să sacrifice o ţară întreagă pentru interesele proprii, iar pe de alta o viziune diferită, o înţelegere a faptului că bogăţia trebuie să fie consecinţa prosperităţii generale, nu a furtului, nu a sărăcirii populaţiei. Dar pentru a ajunge la prosperitate e absolut obligatorie asigurarea unui cadru legislativ sănătos. Noi suntem, de fapt, statul vertical. Singurul lucru pe care îl avem în comun este coexistenţa în acelaşi spaţiu.

Mă aştept ca în următoarea perioadă atacurile contra justiţiei (ultima redută în calea legalizării corupţiei) să se intensifice. Şi, poate, măcar acum, românii îşi vor aminti să fie verticali şi îşi vor cere ţara înapoi. În orice caz, situaţia nu mai poate continua. Ori murim căpuşaţi- pentru că guvernanţii nu par conştienţi de faptul că, dacă vrei lapte de la o vacă, nu e suficient s-o mulgi, trebuie s-o şi hrăneşti şi s-o îngrijeşti - ori ne scuturăm de paraziţi. Într-un fel sau altul, sfârşitul este aproape... Depinde de fiecare dintre noi unde alege să trăiască", transmite o protestatară.

Protest
Protest

Un alt participant la protest atrage atenţia că Statul Paralel - cel reprezentat de politicienii corupţi - se pregăteşte de asaltul final asupra Democraţiei şi nu trebuie ca cetăţenii să permită asta.

"Aseară am avut proteste în toată ţara şi în Diaspora! Statul Paralel vrea să tragă ultimele gloanţe asupra Democraţiei, zilele acestea! Dacă nu ne trezim şi nu ieşim acum s-ar putea să nu mai fim lăsaţi să “deschidem gura”! Despre “calitatea” Guvernului nu avem ce să mai spunem, având în vedere că nu au făcut nimic pentru sănătate, educaţie, economie şi justiţie!

Săptămâna aceasta o să rămână în Istorie, şi Istoria o putem scrie NOI! România, trezeşte-te!", spune tânărul.