Ziua 292. „Căpuşa se crede mai importantă ca gazda, iar asta îi va aduce pieirea!”

Politicienii nu doar că invocă un stat paralel, dar ei înşişi trăiesc într-o realitate paralelă în care au uitat efectiv că electoratul este sursa lor de putere şi continuă să-i sfideze pe români, ceea ce-i va duce la pieire, vine o opinie dinspre Piaţa Victoriei.
Protest
Protest (Epoch Times)

Protestatarii au revenit lângă Guvern pentru a 292-a seară consecutiv de la momentul adoptării OUG 13, moment ce a marcat ruptura celor de la putere de românii care nu-şi doreau să fie "o naţie de hoţi" condusă de politicieni capabili să-şi sacrifice ţara pentru a scăpa de dosare.

Determinaţi să revină în Piaţă până când corupţii vor fi măturaţi de la putere, cetăţenii reamintesc că suntem conduşi de oameni rupţi de realitate, rupţi de societate, oameni care se îndreaptă spre sinucidere politică şi puşcărie.

„Sfârşitul nu are cum să fie decât foarte aproape. E neverosimil ce se întâmplă. Politicienii, nu doar că invocă un stat paralel, dar se pare că trăiesc într-o dimensiune total ruptă de realitatea pe care noi, restul planetei, o percepem. Aşa o lipsă de empatie, de înţelegere a altui punct de vedere combinată cu credinţa că îi pot manipula pe toţi, pare desprinsă din manualul de psihiatrie - studiu de caz ilustrativ pentru personalităţile psihopate şi sociopate.

Ce au în comun (în afară de apartenenţa la grupuri infracţionale numite impropriu partide) cei pe mâna cărora ne-am lăsat destinele? Tuşa groasă, trăsăturile exagerate. Sunt prea lacomi, prea egoişti, prea proşti, prea impertinenţi, prea lipsiţi de bun simţ şi viziune ca să fie reali. Statutul de om e prea mult pentru ei. Sunt doar nişte caricaturi. Orice om normal, ca inteligenţă şi sănătate psihică, ar fi încercat o reconciliere cu electoratul. Pentru că, deşi ei au uitat, noi suntem sursa lor de putere, sângele nostru îl sug. Dar căpuşa se crede mai importantă ca gazda, iar asta îi va aduce pieirea. Fără funcţiile care le permit să facă trafic de influenţă şi să fure banii publici, cine ar fi aceste personaje? În ce constă exact puterea lor? Nici unul dintre ei nu se remarcă prin ceva pozitiv, prin vreo realizare. Au ajuns celebri prin funcţiile pe care le ocupă, nicidecum prin calităţi... De asta zic, nu are cum să mai dureze, s-a ajuns prea departe... Cu atitudinea aceasta sfidătoare şi batjocoritoate la adresa celor care-i hrănesc, e clar că se îndreaptă către sinucidere politică. Puşcăriile îi aşteaptă”, transmite o protestatară.

Un alt participant la proteste afirmă că România nu sunt Ei, cei la putere, ci oamenii educaţi, cu bun simţ, conştiinţă si moralitate.

"Avem zilele astea câteva "valuri" în PSD făcute de oameni care s-au săturat să fie colegi cu infractorii, valuri pe care le-am văzut şi în vara când unii erau incompetenţi şi trădători, dar care sunt buni cu 10.000 EUR/lună să tacă. Le salut acţiunile, dar nu-i cred şi nu am încredere în ei şi vă spun de ce:

Cum poţi să stai atâta timp alături de infractori, să-i vezi vezi cum mint, fură şi distrug totul în jurul lor, şi să ajungi după ani de zile să ne spui că era rău, dar îţi plăcea…… Cât despre reacţia Volguţei este reacţia unei individe care trăieşte alături de alţii, în paralel cu România!

România suntem noi, cei care muncim zi de zi, care avem educaţie, bun simţ, conştiinţă şi moralitate, ceva ce în PSD nu o să găseşti niciodată! Ne vedem în Stradă până când pleacă toţi penalii din funcţii publice!", spune protestatarul.