Ziua 224. "Şcoala a ajuns o bătaie de joc şi o vacă de muls pentru mafia politică! Partidul are nevoie de proşti!"

Şcoala a ajuns o bătaie de joc şi o vacă de muls pentru mafia politică, dovadă celebrul manual de sport. Iar dacă românii continuă să permită aşa ceva, vor crea un viitor mizerabil chiar pentru copiii lor, transmit protestatarii #rezist, în prima zi a anului şcolar 2017 - 2018.
Protest
Protest (Epoch Times)

Protestatarii au revenit, luni, pentru a 224-a seară consecutiv lângă Guvernul care, în iarnă, mutila Codurile Penale în favoarea corupţiei. Nemulţumiţi că de atunci şi până în prezent situaţia în ţară nu doar că nu s-a îmbunătăţit ci merge din rău în mai rău, cetăţenii prezenţi în Piaţa Victoriei reamintesc că dezastrul ameninţă nu doar Justiţia ci chiar viitorul acestui popor.

Şi cum astăzi a fost prima a anului şcolar, protestatarii au atras atenţia că asistăm la o degradare tot mai mare a învăţământului şi, nesancţionând derapajele din sistemul educaţional, românii susţin un prezent sordid şi creează un viitor mizerabil nu doar pentru ei ci şi pentru copiii lor.

Protest
Protest (Epoch Times)

"Astăzi, pentru că este prima zi de şcoală, îmi dedic protestul situaţiei în care a ajuns învăţământul. N-am copii, dar, vorba unui prieten protestatar care a purtat toată iarna o pancartă cu "Golan vechi, fără copii, sunt aici pentru ai voştri", protestez contra incompetenţei crase a "primului dascăl al ţării", pentru a da o şansă copiilor, deci viitorului României.

Compatrioţii noştri, invocând scuza că trebuie să se ocupe de copii, nu ies la proteste, ignorând faptul că, neluând atitudine împotriva acestei ruşini pe care o reprezintă existenţa unui agramat cu probleme de înţelegere şi dovedit mincinos în fruntea ministerului, îşi condamnă urmaşii la o viaţă mai proastă decât a lor sau la exil. Politica struţului nu face decât să adâncească diferenţa între valorile morale pe care încearcă să le transmită prin familie tinerei generaţii şi realitatea de care se loveşte copilul în spaţiul public.

Şcoala a ajuns o bătaie de joc şi o vacă de muls pentru mafia politică - exemplul cu manualul de sport e mai mult decât edificator, în caz că exista cineva care are dubii. În condiţiile în care ierarhia valorică e întoarsă pe dos, iar guvernul şi mare parte din Parlament sunt compuse din indivizi la limita alfabetizării, de ce ar fi stimulat un tânăr să înveţe? Partidul are nevoie de proşti...

Nesancţionând derapajele din sistemul educaţional, românii nu doar că susţin un prezent sordid (în care un ministru mult dincolo de limita penibilului hotărăşte în chestiuni legate de educaţie), dar creează un viitor mizerabil. Pentru cine? Chiar pentru copiii lor. România, trezeşte-te, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas!", transmite o protestatară.

Protest
Protest (Epoch Times)

Un alt protestatar - de această dată tată a doi copii - este şi el cu gândurile tot la dezastrul din învăţământ. Astfel, tânărul se declară indignat de tupeul politicienilor care au îndrăznit să vorbească în faţa copiilor când timp de decenii partidele lor au distrus sistemul de învăţământ.

"Astăzi a început şcoala, şi aşa cum mă aşteptam, politicienii români le-au vorbit elevilor! Cum te poţi prezenta în faţa viitorului, când TU, politician român nu ai făcut nimic în ultimii douăzeci şi ceva de ani pentru învăţământ?

Am văzut nenumărate reportaje cu ’’aleşii urbei’’, reportaje în care le transmiteau tinerilor ’’ce frumoasă este şcoala’’. Îmi este ’’scârbă’’ să văd cum vrei să ’’dai bine’’ în faţa copiilor şi în faţa părinţilor, când tu, stat român, prin aleşii tăi nu eşti în stare să oferi dreptul la învăţământ, lucru pe care trebuie să-l garantezi.

Nu ai şcoli finalizate, nu ai manuale, nu ai cadre didactice pregătite şi motivate, nu ai ministru, nu ai orizont, stat român!

Copiii se bucură în fiecare clipă pe care o trăiesc, lucru pe care şi noi trebuie să îl facem, în loc să păzim aceasta ciumă, ciumă care ne duce spre dezastru!

Singurul lucru pozitiv şi frumos pentru ziua de astăzi sunt copiii! Am văzut în ochii lor fericirea revederii, colegi, prieteni, români mici! Sincer, indignarea faţă de clasa politică, şi ’’fericirea acestor copii’’, sunt câteva din motivele care mă motivează să lupt pentru ei! Trebuie să luptăm să îi vedem mari, să-i vedem toată viaţa zâmbind, să-i vedem fericiţi!

Avem această obligaţie să luptăm cu această mafie pentru ei!", spune protestatarul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne