Ziua 202. "Oare ar mai fi corupţia la un nivel atât de ridicat dacă românii s-ar gândi la viitorul copiilor lor?"

Prin votul dat PSD, românii s-au aliat cu un mafiot doar pentru că le-a promis măriri de pensii şi salarii. Acum, când Puterea a dovedit din nou că nu binele poporului îi este prioritatea, ci cel al corupţilor, ar fi timpul ca oamenii să se trezească, pentru ca ţara să aibă un viitor, transmit protestatarii din Piaţa Victoriei.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

România este acum într-o situaţie mai gravă decât era în februarie, când guvernanţii abia dăduseră ordonanţa prin care legalizau hoţia, acuză protestatarii #rezist reveniţi lângă Guvern, loc de unde cer, neîncetat, de 202 zile, plecarea corupţilor din fruntea ţării.

Potrivit protestatarilor, astăzi ne aflăm în pragul distrugerii României pe mulţi ani de acum înainte şi este timpul ca oamenii să se gândească la viitorul copiilor lor şi să acţioneze în consecinţă.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

"Libertatea nu e de vânzare! Principiile nu se negociază! Piaţa Victoriei, peste 200 de zile de protest neîntrerupt pentru libertate şi democraţie, împotriva corupţiei generalizate şi a încercărilor de decapitare a Justiţiei de către coaliţia PSD-ALDE... Zi de zi, au adăugat noi şi noi motive care ne-au ţinut în stradă, iar azi, situaţia României este mult mai gravă decât în februarie când, ”noaptea, ca hoţii”, au dat OUG13, astăzi suntem în pragul distrugerii ţării pentru zeci de ani.

Zi de zi, suntem tot mai puţini în stradă, câteva zeci, uneori sute, cu toate că ar trebui să fim tot mai mulţi. Nu vom renunţa, în ciuda intimidărilor şi a tuturor încercărilor de a compromite protestul, dar fără voi, dragi compatrioţi, nu-i vom putea opri! Aştept să vă reîntoarceţi în stradă, sute de mii, milioane chiar, doar împreună vom reuşi! Copiii şi nepoţii noştri merită un viitor într-o Românie liberă şi democratică! Vă mulţumesc tuturor celor care, în ţară sau în afara ei, duceţi mai departe protestul #rezist!", transmite o protestatară.

La rândul său, o tânără protestatară îşi exprimă uimirea că românii care au trăit decenii de foame, frig şi întuneric în comunism au ajuns să voteze "un partid comunist" condus de urmaşul "asasinului Iliescu". Potrivit protestatarei, corupţia n-ar mai fi la un nivel atât de ridicat dacă oamenii s-ar gândi să le asigure copiilor lor un viitor în această ţară.

''În decembrie 2016 am fost şocată că a câştigat alegerile un partid comunist numit PSD (urmaşul asasinului Iliescu- FSN) care are la conducere un condamnat cu dosar penal cu un nume odios: Liviu Dragnea. O mulţime de cetăţeni au votat un condamnat penal doar pentru că le-a promis mărire de pensie şi mărire de salariu, carevasăzică s-au aliat cu un mafiot care le-a promis că le va da, dar de fapt le-a dat cu o mână şi le va lua cu 7 mâini. Oare problema reală este Dragnea şi clanul corupţilor din politică, sau populaţia cu gândirea comunistă care încă mai are în stomac aceeaşi foame de dinainte de '89 când mâncau cu raţia?

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Oare ar mai fi corupţia la un nivel atât de ridicat în România dacă oamenii şi-ar mai deschide un pic mintea şi s-ar gândi la viitorul copiilor lor? Nu să îi trimită prin străini şi să stea departe de casă ci să schimbe în ţara lor condiţiile de trai! E foarte simplu să spui: "Nu se va schimba nimic în ţara asta!" , fără să încerci! Azi avem 202 zile de protest anticorupţie. Rămânem în Piaţa Victoriei!", spune protestatara.

O altă participantă la protest îşi exprimă şi ea convingerea că românii ar trebui să iasă în stradă să sancţioneze abuzurile care se ţin lanţ în ultima vreme şi îşi manifestă indignarea faţă de acţiunile ministrului Justiţiei, pe care îl vede ca pe o unealtă a Puterii:

''Cum de este posibil ca dl ministru Tudorel Toader, magistrat de cameră şi cu 10 ani de judecător la CCR, să nu ţină cont de Constituţie, separaţia puterilor în stat? Prin tot ce face, el încearcă să subordoneze Justiţia puterii politice (PSD-ALDE). Cum de a acceptat să modifice legislaţia anticorupţie, favorizând persoanele cu probleme penale? Cum a putut să accepte eliminarea incompatibilităţilor pentru politicieni, reducând prerogativele ANI? Cum a putut să modifice regulamentul Universităţii Alexandru I. Cuza în favoarea fiului său pentru ocuparea postului de asistent universitar?

Răspundem tot noi: nesimţirea lor este fără margini, reacţia noastră ar trebui să fie ieşitul în stradă la proteste împotriva acestor abuzuri", declară protestatara.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)