Ziua 180. „Sper că vom reuşi să scăpăm de PSD-ALDE, plaga asta înfiorătoare care distruge ţara”

Coaliţia PSD-ALDE nu încetează să adopte legi nedemocratice, adresate exclusiv corupţilor, şi-au exprimat nemulţumirea protestatarii #rezist, care au revenit din nou în Piaţa Victoriei, pentru a 180-a zi consecutiv.
Protest
Protest (Epoch Times)

România a ajuns să fie condusă de hoţi, corupţi, mincinoşi ordinari şi incompetenţi, iar lucrurile nu mai pot continua astfel, e nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care se face politică, au tras un semnal de alarmă protestatarii #rezist, care sunt din nou, "pe baricade", în Piaţa Victoriei.

„În seara de 31 ianuarie, românii indignaţi de măsurile Guvernului Grindeanu au umplut spontan Piaţa Victoriei. Protestul continuă de 180 de zile, iar obiectul său a rămas aceeaşi coaliţie PSD-ALDE care nu încetează să adopte legi nedemocratice, adresate exclusiv corupţilor”, a declarat una dintre protestatare.

Protest
Protest (Epoch Times)

O altă cunoscută manifestantă din Piaţa Victoriei s-a arătat nemulţumită de modul în care Opoziţia înţelege să-şi facă datoria.

„De multe ori suntem întrebaţi ce mai căutam în stradă după şase luni de proteste, iar răspunsul este simplu: până una alta din ce observăm, noi, aşa puţini cum am rămas suntem singura opoziţie existentă. Din păcate pe scena politică se pare că nimeni nu îşi mai bate capul să se opună în vreun fel lui Dragnea şi acestui grup infracţional organizat, iar asta cumva parcă ne responsabilizează pe noi, cei din piaţă. Cel puţin noi suntem conştienţi că prezenţa noastră zilnică în piaţă îi deranjează teribil pe mafioţii din fruntea ţării, iar asta vedem numai prin abuzurile venite din partea jandarmeriei care încearcă să ne intimideze prin toate amenzile pe care ni le emit nouă, protestatarilor, fără să fim legitimaţi măcar”, a precizat protestatara.

Cât despre sesiunea parlamentară extraordinară convocată de liderul PSD Liviu Dragnea în perioada 2-4 august, cei din Piaţă nu privesc cu ochi buni evenimentul.

„Cred că ni se va pune vigilenţa la mare încercare. Infractorul şef, condamnatul penal din fruntea Camerei Deputaţilor a convocat o sesiune extraordinară a Parlamentului, iar asta nu prea sună bine. În mijlocul verii, în plină vacanţă parlamentară, în perioada în care multă lume se află în concediu, am senzaţia că vor încerca o mare nemernicie similară cu cea din 31 ianuarie. De data asta am senzaţia că va fi mult mai grav ce vor încerca să facă, pentru că disperarea lor creşte pe zi ce trece şi asta se vede prin acţiunile din ultima perioadă a acestor penali.

Protest
Protest (Epoch Times)

Noi le transmitem că îi vedem şi că suntem cu ochii pe ei şi nu îi vom lăsa să scape. Nu suntem noi acum mulţi în stradă, dar dacă le este dor de noi, cei 600.000, nu au decât să încerce, şi la prima tentativă vom fi iar toţi în piaţă. Şi poate aşa chiar vom reuşi să scăpăm de plaga asta înfiorătoare care se cheamă PSD-ALDE, ce distruge ţara puţin câte puţin de 27 de ani, şi o dată cu ea vom scăpa ţara de hoţi, corupţi, mincinoşi ordinari, incompetenţi”, a subliniat protestatara.