Zgonea a devenit oficial inculpat. Acuzaţii de trafic de influenţă

Miercuri, trei ceasuri rele pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: a fost inculpat într-un dosar de trafic de influenţă.
Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Procurorii DNA Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de fostul şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, sub acuzaţia de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat remis miercuri de agenţia anticorupţie.

În acelaşi dosar este vizat şi Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Dosarul, în viziunea DNA

"În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a fost numit în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României.

În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ştefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcţie publică.

Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne