Zeci de cetăţeni şi politicieni au reclamat termoscanarea la Avocatul Poporului

(zcj.ro)

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, la Digi24, că oameni politici şi cetăţeni au depus zeci de sesizări cu privire la măsurarea temperaturii la intrarea în acele spaţii publice închise unde există aglomerare.

Weber a precizat că sesizările se află în curs de studiere, urmând a fi luată o decizie cu privire la posibila sesizare a Curţii Constituţionale.

Printre altele, oamenii au reclamat că măsura de termoscanare, luată de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului, este intruzivă, ar trebui efectuată doar de persoane cu pregătire în domeniu sau că le încalcă chiar unele drepturi.

Pe de altă parte, unii politicieni, precum deputatul USR Stelian Ion, nu consideră că reclamaţiile înregistrate la Avocatului Poporului sunt întemeiate.

„Mi se pare că se caută nod în papură pentru cel căruia îi este luată temperatura printr-un mijloc absolut neinvaziv. Nici măcar nu te atinge cu nimic. E vreun secret, vreo chestiune foarte intimă ce temperatură ai într-o situaţie în care suntem într-o criză de sănătate publică?”, a precizat deputatul.

La rândul său, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a susţinut că prin termoscanare sunt luate anumite date personale şi, prin urmare, se încalcă legea care asigură cetăţeanului dreptul la informaţii private.

„Eu am studiat şi ca medic chestiunea asta şi din punct de vedere al legalităţii şi a respectării drepturilor omului. Măsurarea temperaturii nu poate s-o facă decât un cadru medical. Nu poţi să pui pe unul să măsoare temperatura, care n-are nicio specialitate medicală, nici măcar asistent medical nu e. Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale, deci e fără acordul persoanei. Nu se respectă legea care îţi asigură dreptul la informaţii private. Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele”, a afirmat Rădulescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne