Zeci de angajaţi ai Radioului Public denunţă derapajele din instituţie

Protest la Radio România, 7 februarie 2017
Protest la Radio România, 7 februarie 2017 (Epoch Times)

Peste 50 de angajaţi ai Radio România, reuniţi în grupul de iniţiativă “Kompatibil”, denunţă derapajele comise sub administraţia Miculescu la Societatea Română de Radiodifuziune, confirmate printr-o nouă decizie a instanţei.

“Kompatibil” atrage atenţia că, în loc să ofere explicaţii publice cu privire la aceste derapaje, administraţia SRR a trecut la o propagandă a “marilor realizări” pe postul public de radio, în cadrul căreia Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil de instanţă, continuă să îşi prezinte propria variantă a realităţii. Anterior, grupul Kompatibil a luat poziţie, în repetate rânduri, faţă de menţinerea lui Ovidiu Miculescu în fruntea SRR, după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, prin decizie definitivă, starea de incompatibilitate a acestuia.

În prezent Ovidiu Miculescu, criticat pentru cheltuielile excesive din banul public pentru deplasări de serviciu, în condiţii de lux, către destinaţii exotice, se află la o reuniune a Radiodifuzorilor din regiunea Asia-Pacific, organizată la Bangkok, în Tailanda, potrivit programului oficial al evenimentului. În timp ce Miculescu se plimbă prin Asia pe bani grei, Camera Ştirilor a Radio Romania Actualităţi nu mai are abonament la nicio agenţie de ştiri din România, condiţii în care e lesne de imaginat cum "documentează" Radio Romania, instituţie de interes public, un subiect atunci când nu are om la faţa locului, atrag atenţia angajaţii SRR.

Redăm integral comunicatul remis de grupul Kompatibil redacţiei Epoch Times:

"Grupul de Iniţiativă Kompatibil” constată că derapajele comise sub administraţia Miculescu în Societatea Română de Radiodifuziune continuă să fie sancţionate. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, prin decizie definitivă, alegerile din 2014 pentru reprezentanţii salariaţilor în actualul Consiliu de Administraţie al SRR. Acestea au fost viciate prin modificarea de ultim moment a Regulamentului prin care erau organizate, dar şi prin numerotarea buletinelor de vot.

Grupul de Iniţiativă „Kompatibil” consideră că va trebui stabilit în regim de urgenţă în ce mod şi de la cine vor trebui recuperate indemnizaţiile acordate, în ultimii trei ani, din bani publici, celor doi membri ai Consiliului de Administraţie al SRR aleşi printr-o procedură viciată.

Dincolo de aceste aspecte, observăm încă o dată, tăcerea asurzitoare a conducerii SRR şi lipsa de asumare a responsabilităţii. Aceeaşi tăcere asurzitoare s-a văzut şi în cazul deciziei ÎCCJ din 31.01.2017 prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului Ovidiu Miculescu, care nu a găsit de cuviinţă să facă un act de imediată moralitate, menit să protejeze imaginea instituţiei, şi să îşi dea demisia. SRR nu a anunţat în mod public nici ce demersuri întreprinde – dacă întreprinde astfel de demersuri – pentru a recupera prejudiciile de 550 de mii de euro constatate în raportul Curţii de Conturi din iulie 2016.

Cele de mai sus şi numeroase alte derapaje sunt ascunse în spatele unei propagande a “marilor realizări”, în care se foloseşte repetat şi agasant sintagma “cel mai bun an din istoria modernă a radioului” – inclusiv în intervenţiile lui Ovidiu Miculescu pe postul public de radio (ultima dintre acestea la “Apel Matinal” pe 20 aprilie) intervenţii pe care le considerăm neavenite dat fiind că problemele de imagine ale domniei sale – incompatibilitate, cheltuieli uriaşe pentru deplasări în condiţii de lux, angajarea unui consilier condamnat penal, angajament semnat cu fosta Securitate etc. – se pot răsfrânge asupra instituţiei.

Având în vedere cele de mai sus, Grupul de Initiativă “Kompatibil” solicită conducerii SRR identificarea şi sancţionarea celor responsabili pentru vicierea alegerilor pentru Consiliul de Administraţie, precum şi anunţarea măsurilor luate pentru recuperarea prejudiciilor aduse în acest caz, dar şi a celor sesizate de Curtea de Conturi sau în cazul prin care fostul director al Centrului Cultural Media, Oltea Şerban Pârâu, a fost condamnat penal; în acest ultim caz notăm că răspunsul SRR la condamnare – care atrăgea desfacerea contractului de muncă a fost re-angajarea doamnei Şerban Pârâu în funcţia de consilier al PDG.

Totodată, Grupul de Iniţiativă Kompatibil” solicită imperativ ca în perioada următoare să nu fie încetat în mod amiabil (cu salarii compensatorii) niciun contract individual de muncă, având în vedere faptul că în această săptămână se vor vota în Parlament rapoartele de activitate, iar cel pe anul 2015 intră în dezbatere cu aviz negativ. Atragem atenţia că persoane importante din managementul actual, considerat defectuos de către Comisia de Cultură, vor putea încasa în mod imoral sume deosebit de consistente, care vor împovăra bugetul SRR.

Semnatari:

Alexandru Rusu – realizator Radio România Actualităţi

Cătălin Gomboş – realizator Redacţia Informaţii

Corina Sabău – redactor Radio România Internaţional

Theodora Cristez, realizator Radio România Internaţional

Bogdan Matei, publicist-comentator, Radio România Internaţional

Constantin Cristian Bleotu – realizator Radio România Cultural

Christine Bleotu (Leşcu) – redactor Radio RomâniaInternaţional

Daniel-Florin Onea, redactor, Radio România Internaţional

Mihai-Radu Ceascai, artist instrumentist-şef partida, Orchestra Naţională Radio

Silviu Albei, artist-instrumentist trompetă, Big Band Radio

Oana Enăchescu, realizator Radio România Cultural

Iulia Niculae, regizor emisie, Bucureşti FM

Mircea Mihai, realizator Radio România Internaţional

Daniel Bilţ, Radio România Internaţional

Mara Popa, realizator Radio România Internaţional

Iovan Popovici, realizator Radio România Internaţional

Mihai Timariu, referent specialitate, Serviciul Juridic

Ovidiu Groza, specialist marketing, Studiourile Teritoriale

Mira Gomboş, realizator, Redacţia Informaţii

Victor Gabriel Mihalache, reporter, Radio Bucureşti

Anca Romeci, realizator, RomâniaActualităţi

Pompilius Onofrei, realizator, Radio RomâniaActualităţi

Cristina Grecu, realizator, Redacţia Informaţii

Ştefania Ceascai, referent de specialitate

Larisa Calistru, redactor, Radio România Constanţa

Liliana Fustanela, redactor, Radio România Constanţa

Bogdan Comşa, redactor, Radio România Constanţa

Ioan Dobrinescu, Şeful Comisiei de Evaluare a Înregistrărilor Muzicale Radio, Dep. Patrimoniu

Mario Balint, corespondent

Ana-Maria Cononovici, redactor, Radio România Internaţional

Laurenţiu Calomfirescu, specialist marketing, Direcţia Marketing

Nicolae Stoica, specialist marketing, Centrul Cultural Media

Veronica Goiceanu, reporter, Radio România Craiova

Cristian Neţoiu, regizor emisie, Radio România Craiova

Cornel Marcu, tehnician audio, Radio România Craiova

Pantelica Gheorghe, tehnician audio, Radio România Craiova

Emil Ana, technician echipamente radio, Radio România Craiova

Ilie Ştefănescu, tehnician audio, Radio România Craiova

Ionela Mengher, redactor, Radio România Internaţional

Cornelia Scarlat, specialist marketing, Centrul Cultural Media

Claudiu Petrică Ţigănaş, ilustrator, Radio România Actualităţi

Irina Călin, realizator, Radio România Internaţional

Daniela Coman, realizator, Redacţia Informaţii

Orodel Olaru, redactor, Radio România Actualităţi

Gabriela Moise, organizator producţie, Departament Studiouri Teritoriale

Giacomina Lucarelli, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi

Vasile Luca, realizător, Radio România Cluj

Mihai Miclăuş, realizator, Radio România Cluj

Dinicu Braghină, realizator, Radio România Cluj

Dinisia Măgureanu, secretar, Centrul Cultural Media

Carmen Nicolau, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi

Ana-Maria Popescu, redactor, Radio România Internaţional.