Zarif: “Grupul de acţiune” al SUA va eşua să răstoarne regimul iranian

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif (Atta Kenare/AFP/Getty Images)

Ministrul iranian de Externe, Mohammed Javad Zarif, a afirmat că proaspăt creatul Grup de Acţiune pentru Iran în interiorul Departamentului de Stat al SUA urmăreşte să răstoarne establishmentul clerical al Iranului, adăugând că va eşua în atingerea obiectivului său.

Zarif a făcut comentariile pe Twitter duminică, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a loviturii de stat susţinute de SUA, ce a dus la răsturnarea de la putere a premierului ales pe cale democratică Mohammad Mossadegh, potrivit RFE/RL.

Lovitura de stat din 1953 a avut ca rezultat reinstaurarea la putere a Şahului Mohammed Reza Pahlavi, care a fost alungat de la conducere în timpul Revoluţiei Islamice din 1979.

“Acum 65 de ani, SUA a răsturnat guvernul popular ales pe cale democratică a dr. Mossadegh”, a scris Zarif. “Iar acum, Grupul de Acţiune visează să facă acelaşi lucru prin presiune, dezinformare şi demagogie”.

Acuzând Iranul de dezlănţuirea unui “val de violenţe şi a unui comportament destabilizator împotriva SUA, a aliaţilor noştri, a partenerilor noştri şi, într-adevăr, a cetăţenilor iranieni”, secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat în 16 august crearea Grupului de Acţiune pentru Iran, afirmând că acesta va coordona politica guvernului american privind Teheranul, atât în Washington, cât şi în străinătate.

“Suntem dedicaţi unui efort guvernamental deplin pentru schimbarea comportamentului regimului iranian, iar Grupul de Acţiune pentru Iran se va asigura că Departamentul de Stat va rămâne strâns sincronizat cu partenerii noştri din alte agenţii”, a precizat Pompeo.

Grupul va fi condus de Brian Hook, care este în prezent director de planificare a politicilor în Departamentul de Stat.

Grupul a fost creat după ce SUA a ieşit în luna mai din controversatul acord nuclear semnat în 2015 între Teheran şi puterile mondiale şi după ce, la începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump, a reimpus sancţiuni economice ridicate pe baza acordului.

Trump a cerut Iranului să negocieze un nou acord care va duce la eliminarea totală a capabilităţii iraniene de a produce arme nucleare, care va restricţiona în mod semnificativ dezvoltarea de rachete balistice iraniene, ce au fost ani de zile un punct de tensiune între Teheran şi Washington.

Administraţia SUA a afirmat în mod constant că nu doreşte să schimbe regimul din Iran, ci doar comportamentul acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe