Winston Churchill - un susţinător al folosirii armelor chimice

Cu aproape un secol înaintea presupusului atac chimic din Siria, armata Imperiului Britanic, condusă de Winston Churchill, pe atunci secretar pentru război, lua decizia de a-şi folosi arsenalul de arme chimice în conflictul împotriva bolşevicilor din Rusia, scrie publicaţia franceză Le Courrier International preluând un editorial publicat de The Guardian.

În vara anului 1919, Statul Major britanic se temea că lumea va fi indignată dacă va afla de o asemenea intenţie a Londrei, dar Churchill, de mult timp un susţinător al războiului chimic, nu ţine cont de aceste temeri şi hotărăşte să treacă la acţiune.

Folosirea gazelor de luptă de către armata britanică nu era o premieră. În timpul bătăliei de la Gaza împotriva otomanilor, în anul 1917, generalul Edmund Allenby a lansat 10.000 de obuze cu gaze asfixiante asupra poziţiilor inamice, dar efectele au fost limitate.

Ulterior, în ultimele luni ale Primului Război Mondial, la laboratoarele guvernamentale de la Porton, a fost creată o armă mult mai letală, denumită 'agentul M'. Această armă ultra-secretă era un proiectil încărcat cu un gaz extrem de toxic (eng. diphenylaminechloroarsine), pe care generalul Charles Foulkes, cel care a condus dezvoltarea lui, l-a descris drept 'arma chimică cea mai eficientă concepută vreodată', până în acel moment. Victimele, cuprinse brusc de o senzaţie copleşitoare de epuizare, vomitau fără să se poată controla şi scuipau sânge. Sir Keith Price, însărcinat cu gestionarea războiului chimic, era convins că folosirea acestei arme va conduce la o prăbuşire rapidă a regimului bolşevic.

În ciuda reticenţei guvernului, Churchill susţinea folosirea 'agentului M' şi împotriva triburilor rebele din nordul Indiei. 'Sunt categoric în favoarea folosirii gazelor toxice împotriva triburilor necivilizate', afirma într-un memorandum secret cel care avea să devină mai târziu prim-ministru. Mai mult decât atât, el îşi acuza colegi de Cabinet de 'exces de sensibilitate' şi considera că 'obiecţiile Ministerului Indiei faţă de folosirea gazelor contra indigenilor sunt nerezonabile'. 'Gazele sunt o armă mai milostivă decât explozivii puternici şi constrâng inamicul să accepte o decizie suferind pierderi mai mici decât cele provocate de orice altă armă', încerca el să argumenteze. 'De ce ar fi incorect ca un tunar britanic să tragă un obuz care să facă un indigen să strănute?', întreba Churchill încheindu-şi memorandumul cu această mostră de umor negru.

Guvernul s-a lăsat convins, aşa că 50.000 de obuze cu agentul M au fost trimise în Rusia. Avioanele britanice au lansat primul atac pe data de 27 august 1919, bombardând un sat situat la 200 de kilometri sud de oraşul Arhanghelsk. Văzând norul de gaz verde apropiindu-se de ei, soldaţii bolşevici au intrat în panică şi au încercat să fugă. Cei care au fost cuprinşi de nor au început brusc să vomite sânge şi s-au prăbuşit în stare de inconştienţă.

Atacurile au continuat, însă arma s-a dovedit a fi mai puţin eficientă decât se aştepta Churchill, una din cauza fiind umiditatea ridicată de toamnă. La sfârşitul lunii septembrie s-a decis oprirea atacurilor cu această armă şi ultimele obuze cu 'agent M' au fost aruncate în Marea Albă, unde se află şi astăzi.