Vrăjeli înaintea summitului Putin-Netanyahu: Gărzile Revoluţionare iraniene susţin că “aşteaptă ordine” pentru a ataca Israelul

Membri ai Gărzilor Revoluţionare Islamice ale Iranului.
Membri ai Gărzilor Revoluţionare Islamice ale Iranului. (Getty Images)

Deşi potrivit multor rapoarte şi mărturii, situaţia din sudul Siriei se stabilizează pe măsură ce guvernul protejează graniţa cu Iordania după o ofensivă majoră împotriva facţiunilor FSA, Al-Qaeda şi ISIS în regiune, sunt posibile noi ciocniri între Israel şi Damasc, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

În ultimele luni s-a raportat intens despre un presupus acord “secret” între Rusia, Israel şi Siria care, aparent, implică faptul că armata siriană a acceptat să ţină forţele iraniene departe de campania continuă desfăşurată de-a lungul graniţelor israeliană şi iordaniană, în special în contestata regiune Înălţimile Golan.

Totuşi, mass media israeliană a evidenţiat în această săptămână declaraţiile făcute de un comandant de top al Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC), care a sugerat că ar putea izbucni ostilităţi deschise în orice moment între Israel, Siria şi forţele pro-Iran, în condiţiile în care IRGC a promis că va pune capăt prezenţei Israelului, în special în Înălţimile Golan.

Înaintea unei întâlniri între premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele rus Vladimir Putin, stabilite pentru miercuri la Moscova, Netanyahu a reiterat ceea ce probabil va fi o cerere cheie pe care o face în timpul discuţiilor cu liderul rus: “Nu vom tolera crearea unei prezenţe militare a Iranului şi aliaţilor săi în Siria – nici în apropierea graniţei şi nici la distanţă de ea”, a declarat el reporterilor în weekendul trecut.

Într-un discurs recent, comandantul adjunct al IRGC, Hossein Salami, a lăudat crearea unei “armate islamice” în apropierea Înălţimilor Golan ocupate de Israel.

“Astăzi, o armată islamică internaţională a fost formată în Siria şi vocile musulmanilor sunt auzite în apropiere de Golan”, a precizat Salami, fiind citat de publicaţia The Times of Israel.

“Se aşteapără ordine, astfel încât... regimul rău [israelian] va fi eradicat şi acest regim va fi eliminat pentru totdeauna. Viaţa regimului sionist nu a fost niciodată într-un astfel de pericol cum este acum”, a adăugat Salami.

În opinia lui Salami, Israelul “constituie o ameninţare... pentru întreaga lume islamică. Aceasta este filosofia creării acestui regim”.

Comandantul adjunct al IRGC a avertizat de asemenea că miliţia libaneză Hezbollah, care participă în războiul din Siria împotriva militanţilor islamişti, are aproximativ 100.000 de rachete îndreptate înspre Israel.

Duminică noaptea, sistemele de apărare siriene au respins un atac cu rachete asupra bazei aeriene T4 din provincia Homs, lansat din sudul regiunii Al-Tanf controlată de coaliţia condusă de SUA. O sursă din armata siriană a declarat mass mediei că atacul a fost executat de Israel, însă forţele israeliene încă nu au comentat afirmaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe