Vouchere culturale pentru angajaţii de la stat. PDL îi trimite pe bugetari la operă

Deputatul PDL Claudia Boghicevici.
Deputatul PDL Claudia Boghicevici. (Facebook)

Deputatul PDL Claudia Boghicevici a depus în luna decembrie, la Camera Deputaţilor, o iniţiativă legislativă care prevede acordarea unui "voucher cultural" în valoare de 125 de lei bugetarilor, pentru cumpărarea de cărţi, bilete la evenimente culturale, spectacole de teatru, muzee, sau operă, relatează Mediafax.

În expunerea de motive la propunerea legislativă, deputatul arată că, potrivit unui sondaj Eurobarometru dat publicităţii de Comisia Europeană şi realizat în perioada 26 aprilie-14 mai 2013, doar aproximativ 51% dintre români au citit o carte în ultimele 12 luni, în timp ce media europeană este de 68%.

Boghicevici mai susţine că, prin această propunere îşi doreşte să ofere cadrul legal pentru ca angajaţii din sistemul bugetar să aibă şanse egale în ceea ce priveşte accesul la cultură şi să stimuleze creşterea gradului de acces şi participare la cultură.

Fondurile pentru vouchere vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii, iar valoarea acestora ar urma să se actualizeze şi să se indexeze, anual, prin hotărârea Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

Criteriile de întocmire, acordare şi repartizare a voucherelor se vor stabili, prin ordin comun, de Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar modul în care bugetarii pot folosi cei 125 de lei (respectiv pentru achiziţionarea sau decontarea sumelor cheltuite pentru cărţi, bilete la evenimente culturale, bilete la spectacole de teatru, filarmonică, operă, sau muzee) urmează să fie stabilit prin normele de aplicare ale legii.

Propunerea legislativă a deputatei a fost înregistrată pe 15 decembrie la Camera Deputaţilor şi a fost transmisă Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne