Vosganian: Dacă mâine ar fi referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, cum credeţi că ar vota românii?

Ministerul Economiei, conferinţă de presă susţinută de ministrul Varujan  Vosganian.
Ministerul Economiei, conferinţă de presă susţinută de ministrul Varujan Vosganian. (Epoch Times România)

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a lansat un atac dur, via Facebook, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis după decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia nu pot fi interzise prin legea fundamentală amnistia şi graţierea faptelor de corupţie.

"Aşadar, Curtea Constituţională a socotit ÎN UNANIMITATE că interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie nu se poate face prin revizuirea Constituţiei, ci doar prin lege, aşa cum se face, de altfel, întotdeauna de la Al Doilea Război Mondial încoace. Acţiunea de a manipula electoratul, de a frauda, în acest fel, din punct de vedere politic alegerile, de a îngreuna procesul electoral prin proceduri inutile şi de a deturna dezbaterea publică de la temele reale ale alegerilor europarlamentare a fost sancţionată inclusiv de judecătorii propuşi de Iohannis şi de PNL la Curtea Constituţională! Toţi cei care, în frunte cu Klaus Iohannis, au aruncat electoratul român în aceasta aventură penibilă trebuie să răspundă moral şi politic! (...) După scorul de 8-0 e clar că Iohannis şi consilierii lui ar trebui să-şi ia catrafusele", a declarat Vosganian.

Întrebat dacă cei care s-au grăbit să introducă în lege această prevedere nu au nici o responsabilitate, în contextul în care printre iniţiatorii legii se afla şi Marcel Ciolacu (PSD) şi şeful său de partid Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE a negat.

"Dimpotrivă. Dacă o opream noi, nu făcea două parale. Fanatizaţii ar fi spus că ne opunem voinţei populare etc.etc. Eu i-am arătat lui Iohannis că nu poate fi trecut aşa ceva. în Constituţie, de fapt am spus-o tot timpul, dar degeaba. Acum, dacă CCR spune, e cu totul altceva. Dacă nu făceam cererea, CCR nu s-ar fi pronunţat şi nu am fi avut acest argument imbatabil", a precizat Vosganian.

"Democraţia a murit astăzi. Poporul este suveran, aşa spune Constituţia", a comentat un cetăţean.

"Poporul nu e vinovat. Vinovaţi sunt cei care nu-l ajută să evolueze. Dacă mâine ar fi un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru anumite fapte, cum crezi că ar vota românii? Dar noi nu trebuie să cerem aşa un referendum", a fost replica lui Vosganian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne