Vosganian, acuzat că face pe "lupul moralist": "Nici cărţile vândute fără chitanţă nu produc impozit"

Nu a trecut mult de când Varujan Vosganian ne spunea povestea "oului evazionist", care a stârnit o explozie de indignare în spaţiul public. Acum, fostul ministru a intrat din nou în lumina reflectoarelor după ce presa l-a acuzat că şi el se ocupă de fapt cu "văduvitul" bugetului de stat.
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian (Epoch Times România)

Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a participat la evenimentul "Noaptea în bibliotecă", organizat sâmbătă de Biblioteca "V.A.Urechia" din Galaţi, prilej cu care şi-a lansat romanul "Copiii războiului", potrivit viata-libera.ro.

"Pentru niciuna din cărţile pe care a semnat autografe şi pe care le-a vândut la evenimentul de la "V.A.Urechia", Vosganian nu a eliberat nici chitanţă, nici factură, nimic! Situaţia ne-a fost semnalată de un gălăţean care a cumpărat respectivul volum şi care a vrut să-l plătească cu cardul. "Nu se poate!", i-a replicat autorul, care a vândut cărţile "pe persoană fizică", cum spunea un... contemporan. În condiţiile în care un exemplar din "Copiii războiului" a costat 40 de lei, oare Vosganian o fi calculat cât impozit a pierdut statul român în urma vânzării cărţilor sale fără chitanţă?", arată publicaţia citată.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, care, susţine el, ridică "o problemă reală a economiei româneşti, anume că o parte importantă a acestei economii e în afara relaţiilor de piaţă", Vosganian se plângea că "fiecare ou mâncat de la găina din curte văduveşte bugetul de cincizeci de bani!".

Practic, în postarea sa, Vosganian "atacă" "autoconsumul", susţinând că prin faptul că unii oameni consumă ouă, legume, fructe etc. din gospodăria proprie, în loc să le ia din comerţ, nu produc impozite la stat. Detalii aici.