Voiculescu: România, pe primul loc la mortalitatea infantilă. PSD taie din fondurile pentru bebeluşii născuţi prematur

Deşi suntem ţara cu cea mai mare creştere economică din UE iar în apariţiile lor televizate liderii PSD nu mai prididesc vorbind despre cum muncesc ei pentru bunăstarea acestui popor, pe de altă parte, guvernul a tăiat din fondurile alocate copiilor născuţi prematur şi pacienţilor de la terapie intensivă.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Deşi România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu toate acestea PSD taie din fondurile alocate copiilor născuţi prematur, atrage atenţia fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.

Desigur, PSD n-a tăiat bani doar de la bebeluşi ci, deşi suntem ţara UE cu cea mai mare creştere economică, a tăiat şi din fondurile adulţilor care ajung la terapie intensivă, semnalează Voiculescu.

Redăm postarea fostului ministru pe acest subiect:

"România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare creştere economică.

Tot România este şi ţara din Uniunea Europeană care este pe primul loc în ceea ce priveşte MORTALITATEA INFANTILĂ.

În 2016 am alocat pentru îngrijirea nou-născuţilor cel mai mare buget de până atunci.

Ce fac guvernele criminale PSD-ALDE? Taie din fondurile alocate pentru îngrijirea copiilor născuţi prematur! La fel şi din cele destinate pacienţilor adulţi care ajung în terapie intensivă, care fac infarct, accident vascular cerebral, care au nevoie de chirurgie endovasculară ori a celor cu tulburări cardiace de ritm a căror viaţă se află în pericol iminent.

Guvernele PSD-ALDE au alocat anul acesta cu 20% mai puţini bani decât anul trecut!

Faţă de 2016 (guvernul tehnocrat), guvernele PSD-ALDE au alocat anul acesta cu 40% mai puţini bani.

Cum poate fi aşa ceva justificat? Cum?", scrie, pe Facebook, Vlad Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne