Vladimir Socor: ''Plahotniuc încearcă să obţină acces la Kremlin''

Proiectul înaintat ieri de deputaţii din majoritatea parlamentară, care prevede alegeri prezidenţiale pe 30 octombrie 2016, ar putea fi o fentă din partea lui Vladimir Plahotniuc, avertizează cunoscutul analist politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor, citat de Jurnal.md
Vladimir Socor, analist politic
Vladimir Socor, analist politic (europalibera.org)

„E foarte posibil că această mişcare este una tactică înşelătoare, pentru a induce în eroare celelalte forţe politice. Nu putem fi deloc siguri de intenţiile domnului Plahotniuc, că de dânsul va depinde, nu de Parlament, fixarea datei alegerilor prezidenţiale”, a afirmat analistul în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV.

În opinia sa, există două scenarii posibile. Primul, în care în turul II al alegerilor să intre un candidat al oligarhului şi un candidat deschis prorus, iar în această situaţie ”Plahotniuc, dictatorul nedeclarat al statului, să facă apel la toţi cetăţenii să voteze pentru candidatul său”. Celălalt scenariu ar viza ” o înţelegere cu liderii proruşi, de exemplu să-l ademenească pe Dodon, căruia să-i cedeze preşedinţia, ca parte a unui scenariu mai mare prin care Plahotniuc să se reconcilieze cu Kremlinul”.

Socor consideră că ambele scenarii sunt la fel de posibile şi îndeamnă ”partidele care reprezintă interesele cetăţenilor să se pună de pe acum de acord asupra unei candidaturi comune. Şi am în vedere apelul nu numai la alegătorii proeuropeni, de dreapta, ci la toţi. Am spus de mai multe ori că alegătorii lui Dodon şi Usatîi sunt şi ei cetăţeni ai RM şi trebuie să li se facă şi lor o ofertă”.

Pe de altă parte, analistul a menţionat că pentru prima dată la Bucureşti au fost exprimate deschis temeri legate de o posibilă înţelegere a lui Plahotniuc cu Rusia, mai ales în contextul vizitei viceministrului rus de Externe Grigori Karasin la Chişinău.

„S-ar putea să fie o înţelegere, dar s-ar putea să fie şi doar o fentă, aşa cum Plahotniuc fentează pe toată lumea. Am în vedere votarea în Parlament, cu sprijinul partidului lui Plahotniuc, a acestei declaraţii de neutralitate care n-are niciun rost şi nicio noimă. Este o mişcare anti-NATO, fără niciun efect legal, dar se promite un efect legal şi anume întărirea legislaţiei.

PD-ul lui Plahotniuc a votat pentru, laolaltă cu comuniştii lui Voronin, cu comuniştii transfugi de la Voronin şi cu socialiştii lui Dodon. Este o mişcare în direcţia Moscovei. Apoi, a venit la Chişinău ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Grigori Karasin. Ce s-a discutat printre altele cu ministrul Galbur? S-a discutat posibilitatea organizării unor întrevederi la nivel înalt la Moscova. Eu descifrez aici intenţia mai veche a lui Plahotniuc, de a obţine acces la Kremlin”, a concluzionat Vladimir Socor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe