Vlad Voiculescu: Mulţi dintre şefii de spitale trebuie să plece. Şi la ANT ar putea fi nevoie de alţi oameni

Situaţia de la Agenţia Naţională de Transplant - unde în urma verificărilor s-a constatat că procedurile şi criteriile de transplant sunt practic inexistente - nu este deloc pe placul ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Mulţi dintre managerii de spitale care sunt acum în funcţie trebuie să plece, cum şi în cazul Agenţiei Naţionale de Transplant ar putea fi nevoie de schimbări de personal din moment ce lucrurile în prezent nu merg în direcţia potrivită, a declarat marţi, la o conferinţă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"Mulţi dintre managerii de spitale care sunt acum în funcţie trebuie să plece. Am întâlnit manageri care cu bani puţini şi resurse limitate au făcut lucruri extraordinare. Dar am întâlnit şi cazuri diametral opuse. Consider că la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) lucrurile trebuie să meargă cu totul altfel decât până acum. Câteodată, pentru a face schimbări ai nevoie şi de alţi oameni. Vom vedea dacă acesta este şi cazul ANT. Problemele pe care le-am pus pe tapet mă aştept să fie rezolvate. Faptul că nu au primit raportul corpului de control nu poate fi decât o glumă.

Acesta a fost transmis Agenţiei Naţionale de Transplant imediat ce a fost finalizat, avem chiar un punct de vedere care a venit săptămâna trecută de la ANT. Dacă din 2.000 de pacienţi compatibili sunt 50, atunci trebuie să existe criterii clare de departajare a acestor pacienţi. Aştept să văd care sunt acestea, să văd dacă de la un centru la altul diferă aceste criterii. Treaba ANT era, nu de ieri de azi, să stabilească aceste criterii şi să se asigure că sunt respectate", a declarat Vlad Voiculescu, citat de gândul.info.

Cu câteva zile în urmă, ministrul Sănătăţii a anunţat că au fost finalizate verificările Corpului de Control la Agenţia Naţională de Transplant, fiind descoperite nereguli "grave": procedurile şi criteriile de transplant nu există.

"Problemele nu sunt deloc noi, există rapoarte de mulţi, mulţi ani, problemele sunt aceleaşi. În general, când lucrurile sunt clare, atunci poţi să le şi explici. Aşa că îi rog să explice cum sunt actualizate listele pentru fiecare organ, sunt chemaţi pacienţii o dată pe an, se fac analize, cum sunt contactaţi pacienţii? Sunt proceduri foarte simple, ar trebui să le explice. Nu este legal ca actualizarea registrului naţional de transplant să se facă anual.

Cred că este profund imoral, suntem în urmă cu câteva zeci de ani, cred că trebuie să avem reguli de transplant la nivel naţional, cred că transportul organului dintr-o parte în alta nu ar trebui să pună probleme majore. (...) Donatorii sunt persoane decedate, deci presupun că dorinţa lor nu a fost cercetată, dar că familia nu mai vrea să doneze organe pentru că ministrul Sănătăţii a spus ceea ce toată lume ştia, că dacă ai un anumit statut social ai mai multe şanse să primeşti organul de care ai nevoie, atunci acesta e un lucru pe care nu pot să îl înţeleg", a precizat Vlad Voiculescu.