Vlad Voiculescu: "Aşa-zişii cetăţeni" au putut contribui la o nouă "realizare" a Guvernului PSD-ALDE

Bursele pentru medicii rezidenţi, în cuantum lunar de 670 lei, se vor plăti în continuare după ce Guvernul a adoptat o OUG menită să remedieze problema apărută odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării. "Iată, nici nu au luat bine bursele rezidenţilor, că le-au şi dat înapoi", a comentat ironic tehnocratul Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Guvernul PSD-ALDE a tăcut mâlc atunci când le-a luat bursele medicilor rezidenţi, dar s-a lăudat când le-au dat înapoi, a remarcat fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.

"Îmi face o deosebită plăcere să văd că am putut - în calitate de "aşa-zişi cetăţeni" [figura de stil ce îi aparţine primăriţei Gabriela Firea -n.r.] - contribui la o nouă realizare a Guvernului PSD-ALDE! Iată, nici nu au luat bine bursele rezidenţilor... că le-au şi dat înapoi! Pac-pac! Au tăcut mâlc atunci când le-au luat, dar se laudă când le-au dat înapoi! Oare cum se numeşte asta?", a comentat Vlad Voiculescu, adăugând hashtag-urile #albaneagra şi #soros

Fostul ministru al Sănătăţii susţine că un medic din Iaşi a fost primul care a tras un semnal de alarmă cu privire la problema burselor rezidenţilor.

"Serios vorbind însă, rezidenţii îi pot mulţumi în primul rând colegului lor de la Iaşi Magopeţ Robert care, după ştiinţa mea, a fost primul care a sesizat ce au făcut Guvernul şi măreaţa coaliţie", a precizat Vlad Voiculescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne