Vlad Kulminski: Maia Sandu este singurul lider credibil de centru-dreapta cu şanse reale să câştige prezidenţialele din 2020

Vlad Kulminski, expert
Vlad Kulminski, expert (europalibera.org)

Expertul Vladislav Kulminski, fost consilier pe probleme de politică externă al Maiei Sandu consideră că decizia privind asumarea răspunderii pe selectarea candidaţilor pentru funcţia de procuror ar fi fost cea mai rezonabilă, întrucât acel concurs a fost trucat, astfel că la acel moment nu erau alte opţiuni.

Mai mult decât atât, Kulminski a ţinut să amintească despre faptul că până să se ia acea decizie, în societate, dar mai ales în societatea civilă, se vorbea deja foarte mult că Guvernul Sandu a pierdut Centrul Naţional Anticorupţie, Curtea Constituţională şi era pe cale să piardă şi Procuratura Generală, fapt ce mărea şi mai mult necesitatea luării acelei decizii.

„Noi toţi ţinem minte ce s-a întâmplat cu guvernele precedente, când dl Plahotniuc a preluat controlul asupra Procuraturii Generale. Procuratura Generală era folosită ca o armă, ca o bâtă, dacă doriţi, împotriva oponenţilor politici pentru a prelua afaceri şi pentru multe alte chestii care, de fapt, au adus societatea Republicii Moldova pe pragul acestei prăpastii în care noi ne aflăm astăzi.

Pentru Guvernul Sandu era inacceptabi să accepte un posibill control politic asupra procuraturii, ca ea să fie folosită în aceleaşi scopuri în care era folosită pe timpurile dlui Plahotniuc. Dacă a fost aleasă cea mai raţională sau cea mai bună opţiune din întregul şir al opţiunilor posibile, este o altă întrebare, noi putem să discutăm”, a declarat expertul într-un interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, Vlad Kulminski a ţinut să puncteze că Maia Sandu a ales calea războiului cu preşedintele Dodon, şi aceasta a fost o decizie foarte corectă, întrucât, consideră expertul, este mult mai bine să te lupţi pentru ceea ce crezi şi ceea ce este absolut necesar pentru societatea Republicii Moldova, cum ar fi un procuror general independent şi cinstit, care nu ar lua comenzi politice şi nu ar acţiona în interesul politicienilor.

„Eu cred că, până la urmă, totuşi demiterea Guvernului Maia Sandu era un lucru inevitabil. Cred că dl Dodon şi Partidul Socialiştilor ar fi găsit o altă cauză pentru a o demite pe dna Maia Sandu şi pentru a da jos guvernul precedent”, din simplul motiv că ea este o persoană care într-adevăr luptă cu corupţia, această imagine fiind una foarte puternică, a menţionat Kulminski.

Deşi toată lumea vrea acum să capitalizeze politic ceea ce s-a întâmplat atunci, expertul a ţinut să puncteze că „în ziua de astăzi Maia Sandu este, haideţi să spunem aşa, probabil singurul lider credibil de pe centru-dreapta, care are şanse reale de a câştiga alegerile prezidenţiale în anul viitor şi care ar putea uni centru-dreapta în jurul unui program reformator serios”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe