Vlad Cosma, trimis în judecată pentru fraude în campania electorală din 2012

Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, a fost trimis în judecată, luni, într-un nou dosar penal în care este acuzat de instigare la evaziune fiscală şi spălare de bani.
Justiţia
Justiţia (Shutterstock)

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a fiului fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma alături de alte două persoane, într-un dosar în care este acuzat de sponsorizare ilegală a campaniei electorale din 2012. Fostul deputat PSD ar fi înregistrat prin intermediul unei firme, o factură fiscală în valoare de 1.086.240 lei. Prejudiciul adus bugetului de stat ajunge la suma de 210.240 lei, potrivit Hotnews.

“La începutul anului 2012, în perioada premergătoare alegerilor locale ce urmau să aibă loc în vara anului 2012, Vlad Cosma, la acea data preşedinte al Organizaţiei de Tineret a P.S.D. Prahova, l-a determinat pe Usurelu Petrică Lucian, administrator al SC ALLIANSO BUSINESS PARK SRL, în scopul disimulării sponsorizării ilegale a campaniei electorale, să înregistreze în contabilitatea societăţii factura fictivă nr. 243/10.03.2012 emisă de SC ALEX DESIGN SRL, în valoare totală de 1.086.240 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.240 lei, reprezentând TVA”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Administratorul firmei respective, Uşurelu Petrică Lucian, este acuzat de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Pentru a intra în posesia facturii fiscale şi a altor documente justificative, a fost nevoie de ajutorul lui Alexe Razvan, care este acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Banii folosiţi în sponsorizarea ilegală, au fost introduşi în două tranşe în conturile firmei fantomă la care era administrator Uşurelul Petrică Lucian.

“Ulterior, în datele de 10.04.2012 şi 11.04.2012, Uşurelu Petrică Lucian, în aceeaşi calitate, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a dispus efectuarea plăţii în conturile societăţii comerciale de tip fantomă ALEX DESIGN SRL, a sumei de 1.086.240 lei”, potrivit rechizitoriului.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Prahova.

Amintim că Vlad Cosma a mai fost condamnat în toamna anului trecut la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea de fapte asimilate corupţiei, sentinţa nu este definitivă în schimb, Înalta Curte are pe rol contestaţia depusă de inculpaţii condamnaţi în acest dosar.

De asemenea, fostul deputat PSD este cercetat şi în dosarul Hidro Prahova, alături de Sebastian Ghiţă, Iulian Hertanu şi de tatăl său, Mircea Cosma, dosar aflat tot pe rolul Tribunalului Prahova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne