Viorica Dăncilă: Pentru prima dată în istoria acestei ţări putem avea un preşedinte femeie

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Proaspăt validată de conducerea PSD în cursa pentru Cotroceni, şefa social-democraţilor Viorica Dăncilă a afirmat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că România are "pentru prima dată în istorie" şansa să aibă un preşedinte femeie.

"Am avut un vot în cadrul Biroului Permanent Naţional pentru candidatul la preşedinţia României. Chiar dacă domnul Pleşoianu nu a fost prezent pentru că nu este membru al BPN şi nici al Comitetului Executiv Naţional, le-am propus colegilor să dăm un vot şi pentru Liviu Pleşoianu pentru că am văzut în spaţiul public că Liviu Pleşoianu vrea să candideze şi am considerat important ca fiecare dintre noi să fie susţinut, să aibă susţinere şi să vedem ce susţinere are în forurile statutare. În BPN, Liviu Pleşoianu a avut un vot şi tot în BPN, Gabriela Firea, preşedintele interimar al Organizaţiei PSD Bucureşti, primarul Capitalei, s-a retras din această cursă şi a menţionat că pentru noi, pentru bucureşteni, pentru PSD este foarte important să mergem uniţi la viitoarele alegeri. Acelaşi vot l-am cerut şi în CEx, Liviu Pleşoianu a avut aceeaşi persoană care l-a susţinut, este vorba de Dumitru Buzatu şi s-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine, pentru a reprezenta partidul pentru viitoarele alegeri prezidenţiale", a declarat Viorica Dăncilă.

Şefa PSD şi-a exprimat speranţa că va crea "un val de încredere la nivel naţional" şi că va putea câştiga aceste alegeri.

"Este un vot care mă onorează, mă responsabilizează în acelaşi timp, pentru că ştiu că nu voi intra într-o luptă foarte uşoară, ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, în colegii mei, în puterea noastră de a ne mobiliza. Am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga aceste alegeri. Ştiu că este foarte greu, dar sunt convinsă că atunci când vom fi uniţi paşii noştri vor fi paşi temeinici şi că în spatele nostru nu va fi doar electoratul nostru. Vor fi şi cei pe care i-am dezamăgit şi vom face tot ce este posibil să le câştigăm încrederea. În spatele nostru vor fi românii care cred că România este a noastră, a tuturor, că la masa aceasta trebuie să stăm toţi românii, că consensul şi unitatea este mult mai importantă decât dezbinarea", a continuat Viorica Dăncilă.

Social-democraţii vor merge pe "acelaşi mesaj de unitate, pe un mesaj de încredere, pe un mesaj în care să se regăsească marea parte a românilor".

"Este important pentru noi, pentru fiecare organizaţie în parte, pentru fiecare primar din România să dovedească că cei de acolo cred în ei, în primarul respectiv. În localităţile unde nu avem primar, preşedintele de organizaţie trebuie să dovedească că se bucură de încrederea comunităţii respective pentru a fi candidatul nostru pentru alegerile locale, iar pentru noi, la nivel central, este important să nu facem niciun pas greşit şi să creăm acelaşi val de credibilitate pe care l-am avut în 2016", a mai precizat Viorica Dăncilă.

A urmat discuţia cu presa

Reporter: Aş vrea să vă întreb dacă dvs credeţi că aveţi şanse mai mari decât Klaus Iohannis, care ar fi atuurile dvs.? Vă întreb pentru că nici măcar în PSD nu toţi colegii vă susţin. Paul Stănescu v-a reproşat astăzi şi a votat "împotrivă" susţinând că dvs sunteţi urâtă de români pentru că sunteţi asociată cu Liviu Dragnea.

Dăncilă: Da. A fost opinia dlui Paul Stănescu. Nu vreau să o comentez. I-am spus în interiorul forului statutar ceea ce aveam de spus. I-am răspuns la aceste lucruri şi cred că după ce i-am răspuns, Paul Stănescu a realizat anumite lucruri şi aceste răspunsuri cred că ar trebui să îl îndepărteze de această opinie pe care a avut-o în cadrul CEx.

Da, eu cred că am şanse. Şi cred că am şanse şi în faţa preşedintelui Klaus Iohannis pentru că întotdeauna am demonstrat că pot fi şi premierul tuturor românilor şi deci pot fi preşedintele tuturor românilor. Am demonstrat că pentru mine este important consensul, echilibrul, solidaritatea, ceea ce fac pentru România şi români. Şi cred că, în acest moment, de acest lucru au românii nevoie.

Eu cred că perioada în care împărţim românii mei şi românii altor partide, în Guvernul meu şi Guvernul altora, trebuie să înceteze. Cred că am demonstrat că pot să îmi reprezint ţara cu demnitate pe plan extern şi ştim că în atribuţiile preşedintelui sunt politica externă şi politica de securitate. Şi cred că toate aceste lucruri vor fi apreciate de cetăţenii români.

Cred că pot să demonstrez că o campanie poate fi făcută pe proiecte, pe consens, pe lucruri bune pentru cetăţeni şi nu prin jigniri sau violenţă verbală. Cred că pot să demonstrez în perioada următoare că un preşedinte trebuie să fie preşedintele tuturor românilor şi că pentru prima dată în istoria acestei ţări putem avea un preşedinte femeie.

Şi dacă am fost primul premier al României femeie, primul preşedinte de partid femeie, primul preşedinte care a condus Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, tot femeie, şi am demonstrat că pot să fac performanţă, cred că cetăţenii pot avea încredere că este timpul unui preşedinte al României femeie.

Reporter: Le-aţi spus colegilor că timp de 6 luni aţi fost izolată la Palatul Victoria. De ce aţi acceptat această situaţie, de ce nu aţi vorbit public? Aţi spus de asemenea că Liviu Dragnea le-a ordonat primarilor să nu se întâlnească în acea perioadă cu dvs.

Dăncilă: Aceste explicaţii le-am dat în forumul statutar. Nu vreau să mă raportez la trecut. Pentru mine este important prezentul şi ceea ce vreau să fac în perioada următoare. Am învăţat din greşelile trecutului, aşa cum am spus de fiecare dată, dar cred că nu ne ajută pe niciunul dintre noi dacă aducem în prim-plan anumite aspecte mai plăcute sau mai puţin plăcute. Trebuie să ne asumăm istoria acestui partid pornind de la Gherman, de la Iliescu, Năstase, Ponta, Geoană, Dragnea. Toţi au fost preşedinţii acestui partid cu lucruri bune şi lucruri rele. Nu cred că noi câştigăm dacă judecăm unul dintre preşedinţii pe care i-a avut partidul. Important este ceea ce facem de acum încolo.

Reporter: Ne referim la activitatea guvernamentală, dna Dăncilă. "Izolată la Palatul Victoria" însemna că deciziile nu le luaţi dvs?

Dăncilă: Din punct de vedere guvernamental acest guvern a fost eficient.

Reporter: Ordonanţa 114 provoacă în continuare probleme. Este o măsură eficientă?

Dăncilă: Deci, Ordonanţa 114 - pentru că aţi adus-o în discuţie - a avut şi lucruri bune. Nu trebuie să luăm Ordonanţa 114 numai ca aspect negativ. Haideţi să ne uităm în sectorul construcţii, să ne uităm la creşterea pensiilor - care tot în Ordonanţa 114 sunt cuprinse. Ordonanţa 114, am spus şi repet acest lucru, s-a greşit pentru că nu a fost un dialog cu toţi actorii implicaţi. S-a greşit şi am cerut tuturor miniştrilor să nu mai vină cu acte normative care nu sunt indicate pe site sau nu sunt discutate cu toţi factorii implicaţi.

Am zis că pe Ordonanţa 114 dăm dovadă de flexibilitate şi am făcut modificări pe Ordonanţa 114. Cred că nu este nimeni, că nu există - decât cineva care dă dovadă de prea multă aroganţă - să spună că pe o guvernare nu au fost şi lucruri greşite. Dar am fost singurii şi poate am fost singurul prim-ministru care mi-am asumat greşelile şi am încercat să le îndrept şi cred că acest lucru este important.

Reporter: Dna premier, cu tot respectul: cele şase luni despre care dvs susţineţi că aţi fost izolată la Palatul Victoria, fac parte tot din istoria României. Spuneaţi că nu puteaţi să luaţi decizii, că nu eraţi lăsată să vorbiţi cu colegii. Ce aţi făcut dvs atunci timp de şase luni la Palatul Victoria?

Dăncilă: Am guvernat. Am guvernat şi cred că în şase luni de zile, luaţi puţin toate actele normative care au fost adoptate şi o să vedeţi că s-au făcut paşi importanţi în foarte multe domenii pornind de la creşterea nivelului de trai şi la alte domenii de activitate. Ceea ce am spus referitor la cele şase luni de zile le-am explicat în CEx la ce am făcut referire, şi important este ca colegii mei să înţeleagă anumite aspecte. Nu am să discut despre aceste lucruri în spaţiul public.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne