Victorie a Kremlinului: Un oficial rus la un pas să devină şef al Interpolului

Alexander Prokopchuk
Alexander Prokopchuk (Captură Foto)

Oficialul rus Alexander Prokopciuk este pe cale să devină următorul şef al Interpolului, fapt numit de revista The Times o “victorie semnificativă a Kremlinului”, în pofida temerilor că Moscova a folosit agenţia internaţională de poliţie pentru a viza opozanţi politici.

Dacă va fi ales, Prokopciuk, care este un veteran al Ministerului rus de Interne, îl va înlocui pe Meng Hongwei, fostul preşedinte al agenţiei care a demisionat luna trecută pe fondul unei investigaţii desfăşurate de autorităţile anticorupţie ale regimului comunist chinez, potrivit site-ului Zero Hedge.

Meng, un înalt oficial în domeniul securităţii din China şi primul cetăţean chinez care a condus Interpolul, a dispărut din 25 septembrie, pe când se afla într-o vizită în ţara sa natală. În ziua dispariţiei, el i-a trimis soţiei sale Grace un mesaj cu un emoji al unui cuţit, dând de înţeles că viaţa îi era în pericol. Grace a anunţat că a dispărut în 4 octombrie.

După ce Interpolul a cerut să ştie care este statutul lui Meng, Beijingul a precizat că acesta este investigat de Comisia Naţională de Supraveghere (CNS) pentru fapte ilegale. Totodată, a fost trimisă o scrisoare de demisie Interpolului. Până în prezent, China nu a furnizat nicio dovadă că Meng ar fi în viaţă. Vinerea trecută, secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a recunoscut că agenţia internaţională se află într-o “situaţie dificilă” din cauza dispariţiei lui Meng.

“Bineînţeles, am cerut Chinei să ofere, cât mai curând posibil, detalii cuprinzătoare despre ce s-a întâmplat”, a declarat Stock publicaţiei Financial Times. “Dar din nou trebuie să acceptăm afirmaţiile Chinei, potrivit cărora are loc o investigaţie şi ei decid care vor fi următorii paşi”.

Între timp, revista The Times a notat că numirea lui Prokopciuk “va fi o victorie semnificativă a Kremlinului după ce statul rus a fost criticat că abuzează de sistemul de ‘notificare roşie’ al agenţiei”.

“Notificările roşii” sunt de fapt mandate de arestare internaţionale care restricţionează opozanţii politici să călătorească sau care asigură obţinerea extrădărilor. Persoanele marcate cu aceste notificări roşii riscă să fie arestate în ţările care sunt membre ale Interpol şi li se pot îngheţa activele.

Astfel, The Times a indicat cazul lui Bill Browder, un finanţator american şi critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a fost arestat în Spania în luna mai pe baza unui mandat de arestare rusesc.

Browder a susţinut că a fost vizat de o notificare roşie, deşi Interpolul a respins acuzaţia. Poliţia spaniolă a sugerat că Interpolul a eşuat să şteargă un mandat de arestare expirat. La cererea Marii Britanii, Interpolul a emis notificări roşii pe numele lui Alexander Mîşkin şi Anatoli Cepiga, doi cetăţeni ruşi acuzaţi de implicare în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în oraşul britanic Salisbury, potrivit The Times.

Oficiali britanici au declarat că Prokopciuk – unul dintre cei doi candidaţi confirmaţi pentru funcţia de şef al Interpolului – este de “de neoprit” înaintea alegerilor de miercuri. Aceştia au susţinut că el va câştiga şi “nu are niciun rost să se încercare oprirea lui”, potrivit unui oficial al guvernului britanic. Celălalt candidat confirmat este Kim Yong-yang, directorul interimar sud-coreean al Interpolului. Africa de Sud a nominalizat de asemenea un candidat.

Prokopciuk este unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Interpol, nominalizat de Rusia în urmă cu doi ani. El a avut o carieră îndelungată în Ministerul rus de Interne şi a primit gradul de general-maior în poliţie în 2011, potrivit The Times.

În opinia lui David Clark, fost consilier special în Ministerul britanic de Externe, Ministerul rus de Interne a fost responsabil pentru multe cereri de notificări roşii în timpul mandatului lui Prokopciuk.

“Cu Prokopciuk este o problemă, deoarece el a fost persoana din Ministerul rus de Interne care a fost responsabilă de emiterea multor cereri de notificări roşii inventate pe când era oficial al guvernului rus”, a precizat Clark.

Totuşi, Rusia, care a fost acuzată de interferarea cu succes în diverse alegeri din Occident, a negat acuzaţiile privind utilizarea eronată a notificărilor roşii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe