Victor Ciorbea, acuzat că s-a erijat într-un veritabil avocat al PSD

Victor Ciorbea a decredibilizat instituţia Avocatului Poporului, este preocupat să apere interesele PSD, în niciun caz pe pe cele ale cetăţenilor, motiv pentru care trebuie să îşi dea demisia, a solicitat Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT).
Victor Ciorbea
Victor Ciorbea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor se declară profund dezamăgită de activitatea Avocatului Poporului, care prin (in)acţiunile sale a dovedit că nu reprezintă în niciun fel interesele cetăţenilor, astfel că Victor Ciorbea - şeful instituţiei - trebuie să îşi înainteze demisia din funcţie, se arată într-un comunicat de presă remis de formaţiune.

Avocatul Poporului "are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice", aşadar este, potrivit celor de la PACT, ultima linie de apărare a cetăţenilor împotriva eventualelor abuzuri venite din partea autorităţilor publice.

"Activitatea Avocatului Poporului actual (adică a domnului Victor Ciorbea) este inadecvată, ţinând cont de faptul că nu s-a autosesizat în cazul migraţiei aleşilor locali din 2014 (o modificare care nu era doar o insultă la adresa bunului simţ, ci a fost şi declarată neconstituţională mai târziu), în cazul modificărilor aduse la Legea Educaţiei în 2014 (un caz în care fost aspru criticat de societatea civilă) sau în cazul Legii 115/2015 care stabilise că primarii pot fi aleşi într-un singur tur şi că partidele au nevoie de semnături de la cel puţin 1% din populaţia unei localităţi (o lege ale cărei consecinţe le vom simţi începând cu sfârşitul săptămânii viitoare).

Dacă în cazurile de mai sus domnul Ciorbea a ales să nu ia vreo poziţie, în cazul comasării referendumului local cu alegerile locale (care ar fi garantat o prezenţă ridicată la vot şi practic validarea acestuia) a ales să se poziţioneze împotriva acestei modificări. PACT susţine referendumurile locale ca element fundamental într-o democraţie şi considerăm că sunt o metodă eficientă de a implica cetăţenii in procesul decizional. Organizarea unui referendum local simultan cu alegerile locale ar fi garantat în mare parte prezenţa minimă necesară pentru ca rezultatul referendumului să fie validat, aşadar această modificare ar fi întărit procesul democratic.

Dacă Avocatul Poporului nu face politică, atunci de ce a ales să se mobilizeze chiar atunci când domnul Liviu Dragnea a reclamat articolul care ar fi permis comasarea referendumului local cu alegerile locale, dar nu atunci când acelaşi domn Dragnea a pregătit ordonanţa traseiştilor? Este absolut inadmisibil ca o instituţie publică, care prin lege nu are voie să facă politică, să fie condusă de o persoană care prin acţiunile sale a dovedit că este părtinitor faţă de un partid politic, dar în niciun caz nu reprezintă interesele cetăţenilor pe care prin lege este mandatat să-i apere", se precizează în comunicatul citat.

În acest context, PACT consideră că Victor Ciorbea a decredibilizat instituţia Avocatului Poporului şi, pe cale de consecinţă, solicită demisia acestuia.

"Demersul domnului Ciorbea privitor la contestarea modificării care permitea comasarea referendumului local cu alegerile locale nu ar fi avut finalitate dacă CCR ar fi respins sesizarea Avocatului Poporului, dar şi în acest caz, precum şi în cazul alegerii primarilor în două tururi sau contestării numărului de semnături de susţinere necesare pentru candidaţii unui partid la alegerile locale, Curtea a luat decizii care nu contribuie la consolidarea democraţiei româneşti. Ne exprimăm speranţa că în data de 15 iunie 2016 Curtea va lua o altfel de decizie şi nu va face un cadou mult sperat celor acuzaţi de "abuz în serviciu", a mai transmis PACT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne