Veşti proaste pentru România: Suntem la un pas de procedura de infringement în sectorul energetic

Comisia Europeană este pe cale să declanşeze o procedură de infringement în sectorul energetic împotriva României, susţine vicepreşedintele Comisiei de industrii şi servicii, liberalul Virgil Popescu.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Comisia Europeană va declanşa în maximum o săptămână o procedură de infringement împotriva României în sectorul energetic, a declarat marţi, la Parlament, deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii, citat de Agerpres.

Liberalul a făcut anunţul în cardul discuţiilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament pentru avizarea bugetului Ministerului Economiei pentru 2018. Anterior, în aceeaşi şedinţă, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, declarase că susţine existenţa a două burse de energie, în timp ce preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, militează pentru o singură bursă, respectiv OPCOM.

"Domnule ministru, apreciez viziunea dumneavoastră liberală cu privire la existenţa a două burse de gaze. Eu mă chinui în Comisia de industrii să îl conving pe domnul Iancu că aşa trebuie să fie. Nu am reuşit să îl conving, dar vreau să vă dau o veste în premieră pentru toată lumea. Sursele mele de la Bruxelles spun că în maximum o săptămână va veni un infringement în sectorul energetic, vizavi de OPCOM, că are monopol", a precizat Virgil Popescu.

"Ştiu, dar nu se justifică", a replicat Iulian Iancu.

Deputatul PNL a continuat, adresându-se ministrului Economiei: "Eu vă spun în premieră că veţi avea o problemă mare în interiorul Ministerului Economiei. Probabil în următoarea săptămână informaţia va fi publică".

"Doresc ca OPCOM să fie transparent, să fie extras de sub Transelectrica. Nu este o intenţie de a avea o bursă a Ministerului Economiei, dar trebuie să o transparentizezi, apoi 10 puncte să fie listate la bursă", a explicat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne